E vizibil slăbit, dar găseşte puterea să zâmbească, semn că nu şi-a pierdut nici o secundă încrederea că se va putea recupera în proporţie de sută la sută. Merge încet, cu paşi mărunţi, dar hotărâţi şi din când în când o prinde de braţ pe Aela, fata cea mare, care i-a fost alături, împreună cu surorile ei, în toată perioada chinuitoare din luna mai încoace. Gabriel Cotabiţă e un adevărat luptător! O dovedesc şi imaginile surprinse ieri cu îndrăgitul artist în vârstă de 59 de ani, scrie Click.ro

Semnele gravelor probleme de sănătate care l-au aruncat la un pas de moarte sunt vizibile pe chipul şi pe trupul său: cântăreţul e mai slab ca niciodată şi pare să fi pierdut circa 10 kilograme în perioada spitalizării.

În plus, probabil sfătuit şi de medici, merge foarte încet, pentru a nu obosi şi pentru a nu-şi supune inima la efort, mai ales pe căldură. Cotabiţă a vorbit tot timpul cu fiica lui, au glumit şi au zâmbit, semn clar că încearcă să dea uitării momentele grele şi suferinţa din spital. ”Gabi ne uimeşte pe toţi. S-a readaptat foarte bine după întoarcerea acasă, a avut parte de linişte, respectă indicaţiile medicilor şi mai ales este foarte optimist”, a mărturisit, pentru Click!, un apropiat al cântăreţului.

Așa arăta Cotabiță cu câteva zile dinaintea stopului cardiorespirator!

 

Articol redactat de Lavinia Leopa

loading…

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here