Oamenii sunt sfătuiţi ca în aceste zile geroase să nu stea mult afară fără o îmbrăcăminte adecvată, iar cei cu suferinţe cardiace şi respiratorii să evite deplasările şi să respecte cu stricteţe recomandările medicilor, transmite Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABI).
“În această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, recomandăm populaţiei să evite deplasările în aer liber dacă nu s-au îmbrăcat corespunzător, adică dacă nu au căciulă, mănuşi şi ghete călduroase. Pentru că extremităţile sunt foarte sensibile la ger şi pot apărea lesne degerăturile”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul SABI, Alis Grasu.
În cazul în care apar degerături, este recomnadată consultarea de urgenţă a unui medic, a mai spus Alis Grasu, adăugând că trebuie evitată automedicaţia.
Totodată în aceste zile este foarte importantă alimentaţia.
“Sunt indicate consumul de alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume şi evitarea băuturilor alcoolice”, a mai spus medicul.
O atenţie specială trebuie acordată copiilor, care nu trebuie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate, nu trebuie să fie transportaţti pe distanţe lungi în vehicule fără climatizare şi neechipate corespunzător.
De asemenea, o atenţie specială trebuie acordată şi persoanelor vârstnice, în special celor cu afecţiuni cardiace şi respiratorii.
“În plus, cei care au în vecinătate persoane singure sunt rugaţi să le facă cel puţin o vizită pe zi în aceste zile geroase”, a adăugat managerul SABI.
Zilnic la SABI în aceste zile sunt peste 1.300 de solicitări, mai mult de jumătate fiind pentru urgenţe.
Vremea este geroasă în toată ţara, de marţi până vineri, cu temperaturi minime sub minus 15 grade şi, în unele zone, sub minus 25 de grade, în timpul zilei temperaturile maxime fiind între minus zece şi zero grade, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Sursa: Mediafax
Abonare
Distribuie:0000