În Italia sunt în acesta moment, aproximativ 1 milion de români aflaţi la muncă. Majoritatea dintre aceştia nu deţin forme legale de muncă. Guvernul italian a pregătit o măsură care va afecta o bună parte a activităţii românilor ce trăiesc şi îşi desfăşoară munca pe tărâm italian. Legea Siguranţei Naţionale este acum mult mai severă, mai ales pentru co-naţionalii noştrii care îşi câştigă existenţa în îndrăgita Italie. Astfel, conform declaraţiei lui Matteo Renzi, preluată de presa italiană:
”Orice infractor român cu antecedente penale şi orice persoană care lucrează fără forme legale va intra într-un program naţional de verificare şi expulzare.”
Potrivit stirideactualitate.ro, executivul italian încearcă să asigure o siguranţă mai mare italienilor şi comunităţilor care lucrează legal în Italia. Conform statisticilor şi din rapoartele recente, s-a constatat că infractorii români ABUNDĂ în Italia , reuşind o contraperformanţă demnă de analele infractorilor.
Datorita acestei noi legi, toţi românii aflaţi pe teritoriul italian şi care nu au acte legale, vor fi verificaţi pentru a se stabili dacă au sau nu legături cu grupuri infracţionale, iar dacă se dovedeşte acest fapt vor fi expulzaţi din Italia, totul fiind înspre binele celorlalţi şi pentru un mai bun control al acţiunilor de infracţionalitate ce se comit zilnic în Italia.
loading…