Pe 8 noiembrie sunt sărbătoriți Sfinții Mihail și Gavriil și reprezintă o zi importantă în calendarul ortodox, dar și a calendarului din bătrâni unde acestă sărbătoare durează trei zile. Aceste trei zile sunt numite Capul Arhangelului, Mijlocul și Coada. Se spune că cineva va lucra în aceste trei zile se va chinui înainte de a trece la cele sfinte. Colacii împărțiți cu ocazia acestei sărbători se numesc Moșii de Arhangheli.
Sfântul Arhanghel Mihail: numele înseamnă „Cine este Dumnezeu?”, și provine din limba ebraică. În majoritatea icoanelor îl putem vedea cu o sabie de foc în mână, semn că el este cel ce pedepsește păcatul. Sfântul Arhanghel Mihail veghează la capul bolnavilor când le este sortit să treacă în neființă sau la picioarele lor când aceștia mai au zile de trăit. Oamenii spun că Sfântul Arhanghel Mihail asistă la Judecata de Apoi.
Sfântul Arhanghel Gavriil: în limba ebraică înseamnă bărbat-Dumnezeu. El este cel care le-a dat marea veste Sfinților Părinți Ioachim și Ana, nașterea Maicii Domnului. I se arată lui Iosif atunci când Maica Domnului rămâne însărcinată și le dă de veste păstorilor că li s-a născut un Prunc. În icoane, poartă în mână un crin alb, acesta fiind semnul binecuvântării și al bucuriei, prin urmare, el este îngerul bunătății și milostivirii lui Dumnezeu.
Obiceiuri și tradiții:
Din bătrâni se știe că, pe 8 noiembrie, cine merge la biserică și aprinde lumânări, va avea parte de lumină pe lumea cealaltă.
Un alt mit este și “Vara Arhanghelilor”, ține o zi. În plus, între Arhangheli și Crăciun trebuie neapărăt să mai fie trei sau patru zile senine și călduroase, numite desigur, “vara iernii”.
În zonele muntoase, Arhanghelii sunt sărbătoriți și ca patroni ai oilor. Există obiceiul ca în dimineața zilei de 8 noiembrie să se facă o turtă mare din faina de porumb, numită “turta arieților” (arieții fiind berbecii despărțiți de oi). Această turtă era aruncată în târla oilor, odată cu introducerea berbecilor între oi. Dacă turta cade cu fața în sus era semn de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cădea cu fața în jos, era mare supărare.
Diana Baciu
Abonare
Distribuie:190000