Mi-e teamă să o spun că poate nu înţelegi, poate nu-i dai importanţa cuvenită. Aşa că mai bine tac. Dar, după aceea, mă gândesc că ar fi fost mai bine dacă ţi-aş fi spus-o.Am vrut să-ţi spun de multe ori că te iubesc, dar, de fiecare dată, am pierdut momentul potrivit. În mintea mea, o declaraţie de dragoste are legătură cu cât de atentă eşti.Mi-e teamă să o spun că poate nu înţelegi, poate nu-i dai importanţa cuvenită. Aşa că mai bine tac. Dar, după aceea, mă gândesc că ar fi fost mai bine dacă ţi-aş fi spus-o. Apoi, mă răzgândesc din nou.
Poate mi-e teamă să-ţi vorbesc pentru că sunt prea egoist. Vreau ca declaraţia mea să-ţi schimbe destinul, să te salveze şi să te protejeze pentru totdeauna. Şi, de fapt, o declaraţie de dragoste, oricât de sinceră ar fi, nu poate schimba nimic. Viaţa nu ţine cont de cuvintele mele de dragoste. De multe ori, e mai dramatică, mai nepăsătoare şi are obiceiul de a le face uitate.
Tac pentru că, în sufletul meu, ştiu că nu pot să-mi asum declaraţiile de iubire, că aş vrea să fac mai mult, dar nu voi reuşi. Poate acesta e motivul pentru care, cele mai bune le-am reuşit pe la 18 ani. Nu aveau niciun fel de consecinţe.
Timpul schimbă şi felul în care iubim chiar dacă ne e greu s-o recunoaştem. Aşa că, acum, mai bine tac. Orice cuvânt pe care-l spun poate face rău chiar dacă dorinţa mea intimă a fost contrară.
Şi uite aşa puteţi descoperi că, uneori, în spatele unei tăceri lungi se află o înfocată declaraţie de dragoste.
sursa: eva.ro
AbonareDistribuie:0000