Clubul Steaua Bucureşti a ajuns la un acord cu clubul lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanţa în privinţa transferului definitiv al fotbalistului Alin Toşca, 22 de ani.
Tânărul fotbalist joacă pe postul de fundaş stânga şi se va alătura lotului roş-albastru după încheierea acestui sezon.
Cum Latovlevici nu are concurență pe postul de fundaș stînga, steliștii s-au gîndit în această perioadă să își întărească defensiva! Toşca reprezintă o soluţie de viitor, iar Laurențiu Reghecampf a fost cel care l-a cerut de urgenţă lui Gigi Becali. După o discuţie între Hagi şi patronul Stelei, jucătorul a ajuns imediat în Ghencea.
”Toșca poate fi o soluție pentru Steaua! A avut un randament foarte bun, aleargă mult, este dispus la efort, are tehnică și urcă mult în ofensivă cu cetrari destul de precise”. Acesta a fost mesajul staff-ului stelist către conducere. Și, fără a sta prea mult pe gînduri, Becali a discutat cu finanțatorul Viitorului, cele două părți bătînd palma, urmînd ca fotbalistul să evolueze sub comanda lui Reghecampf din vară! “Toșca este foarte mulțumit că a ajuns la echipa mare a Stelei, el a mai fost în Ghencea, dar la echipa a doua, atunci nu i s-au dat prea multe șanse! Însă, acum, e convins că va reuși la Steaua”, au spus surse din anturajul jucătorului.
Președintele celor de la Viitorul, Paul Peniu, a dezvăluit că fotbalistul de 22 de ani va pleca din vară de la echipă. “Toșca a fost transferat definitiv de Steaua, şi pleacă din vară! Eu nu am asistat la negocieri, discuțiile au fost purtate la București, dar transferul este rezolvat”, a declarat președintele clubului Viitorul, Paul Peniu .
Marius Ghencea
Distribuie:1020