Steaua are titlul de campioană în buzunar şi se gândeşte să-şi întărească lotul pentru viitorul sezon dar şi pentru meciurile din Champions League de sezonul viitor.
După ce s-a vehiculat că la Steaua ar putea ajunge Paul Anton de la Pandurii şi Ţucudean de la Dinamo, un nou nume a apărut pe lista campioanei. Este vorba de apărătorul celor de la FC Vaslui, Piotr Celeban.Transferul este foarte probabil să se realizeze deoarece fotbalistul urmează să fie declarat liber de contract.
Directorul sportiv al celor de la FC Vaslui, Cătălin Popa, a anunţat că fundaşul Piotr Celeban, 28 de ani, va deveni liber de contract, în urma unei notificări trimise astăzi clubului.
Clubul este obligat să îi plătească restanţele financiare în cel mult 5 zile, în caz contrar jucătorul va deveni liber de contract, iar şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte reduse.
Piotr Celeban s-a aflat pe lista Stelei înainte ca Fernando Varela să fie cumpărat în locul său de la FC Vaslui. Polonezul ar putea fi soluţia pentru a-l înlocui pe Florin Gardoş, internaţionalul român fiind dorit de mai multe cluburi din Vest.
Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, şi-l doreşte pe Piotr Celeban, dar nu vrea să dea mai multe detalii decât după 5 zile, termenul pe care cei de la Vaslui îl au la dispoziţie pentru a-i plăti salariile restante.
“Aşteptăm următoarele zile şi vom vedea ce vom face. În momentul de faţă nu ne intereseză nici un jucător de la FC Vaslui. Repet, în momentul de faţă. Nu contează că Celeban nu joacă mâine, nu e bine să vorbesc înainte de meciul direct despre jucătorii lor. Aşteptăm cele 5 zile, după aceea mă voi gândi la el”, a spus Laurenţiu Reghecampf.
Marius Ghencea
Distribuie:9000

















































