Românii se îndreaptă în număr tot mai mare spre transportul alternativ, pe două roţi. O statistică publicată de National Public Radio (NPR) din SUA arată că, în România, numărul bicicletelor vândute l-a depăşit de cinci ori pe cel al maşinilor noi.

În România, s-au vândut oficial în 2012 380.000 de biciclete, în comparație cu doar 72.000 de mașini, tendința rămânând constantă și în Slovenia, Ungaria și multe alte țări din zonă, în vreme ce raporturile de vânzări din statele occidentale sunt mai echilibrate.
România se situează chiar pe locul al treilea în topul țărilor care adoptă din ce în ce mai mult mersul pe bicicletă, situându-se după Lituania, unde s-au vândut aproape de zece ori mai multe biciclete decât mașini, respectiv Grecia, unde raportul de vânzări a fost de unu la cinci, pentru biciclete.

Potrivit NPR, aceasta este prima dată în istorie când oamenii cumpără mai multe biciclete decât mașini, după perioada imediat următoare celui de-Al Doilea Război Mondial, când în Italia s-au cumpărat mai multe biciclete decât mașini. În Statele Unite, nu se înregistrează decât o scădere a numărului de mașini vândute – prima din ultimii șase ani.

Sursa: totb.ro

Distribuie:1010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here