Manevrele navelor au fost suspendate, vineri, în porturile constănţene din cauza vântului puternic, ce suflă la rafală cu viteze de 70 – 80 km/h, informează Mediafax. 

Potrivit Căpităniei Zonale Constanţa, primul port în care au fost sistate operaţiunile a fost Midia, încă din cursul nopţii de joi spre vineri. Ulterior, în jurul orei 07.00, a fost închis navigaţiei şi Portul Mangalia.

Manvevrele navelor în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud, atât maritim cât şi fluvial, au fost suspendate începând cu ora 16.00, deoarece vântul suflă cu viteze de 60 – 70 km/h la ţărm, iar în larg poate ajunge şi depăşi 80 km/h.

În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă. Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.

Tot din cauza vântului puternic a fost restricţionată deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre-Marea Neagră.

 

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here