Steaua antrenată de Costel Gâlcă a ratat calificarea în grupele Champions League, iar tehnicianul stelist a a fost criticat de toată suflarea fotbalului românesc, însă cel care l-a criticat cel mai vehement a fost administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu.

Cornel Dinu a avut un discurs extrem de dur la adresa lui Costel Gâlcă la finalul partidei de la Chiajna, cu Viitorul. “Sincer, am rămas surprins neplăcut de reacţia pe care a avut-o Gâlcă după meciul de la Sofia şi chiar şi de unii cronicari, care cred că dacă antrenorul îşi laudă propria echipă, chiar dacă ea pierde de o manieră categorică, înseamnă că această strategie va menţine o atmosferă plăcută. Că în felul ăsta va fi amicul jucătorilor”.

Mister a continuat să-l caracterizeze pe “principalul” celor din Ghencea: “Vă spun eu ce e Gâlcă. E numai un băiat cumsecade, plăcut. E, dacă vreţi, doar un felcer pentru rănile Stelei, nu e un medic chirurg de care ar avea nevoie mare echipa acum. El nu poate fi prima mână”. Ce înseamnă felcer? Persoană cu o pregătire medicală medie, care îl asistă pe medic.”

Dinu a încercat şi o comparaţie între actualul şi fostul antrenor al Stelei: “Nu are nimic din agresivitatea pozitivă pe care o transmitea Reghe echipei. Se vede că Steaua nu mai e antrenată fizic de un om care pregătea trupele NATO la baza din Germania. Să fim serioşi, e o diferenţă uriaşă. Gâlcă e doar un băiat drăguţ, dar fotbalul are nevoie de dresori, ca să le zic aşa. De oameni cu temperament, nu de cei care cred că dacă îşi scuză mereu jucătorii creează o atmosferă propice performanţei. Cu Reghe, ritmul era mereu crescut, jucătorii erau agresivi. Cu Gâlcă? Steliştii joacă fix după lentoarea de exprimare pe care o are antrenorul lor atunci cînd face analiza jocurilor”.

Abonare
Distribuie:99000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here