Posturile de televiziune de la Chisinau au difuzat imagini cu avioane care zboara la mare altitudine deasupra capitalei Republicii Moldova, relateaza Deutsche Welle. Mai mult decat atat, realizatorii imaginilor spun ca au vazut cel putin 15 avioane zburand concomitent la mica distanta unul de altul.

Pe de alta parte, Ministerul Apararii de la Chisinau infirma zvonurile despre survolarea spatiului aerian al Republicii Moldova de avioane NATO, desi un deputat comunist a cerut audierea ministrilor de Externe si pentru Aparare, autoritatile care pot acorda permisiunea de utilizare a spatiului aerian al tarii pentru aeronavele de stat (militare) straine.

Deputatul comunist Grigorii Petrenco sustine ca a vazut, pe 10 martie, la ora 18:28, doua avioane de lupta zburand deasupra sectorului Botanica al Chisinaului, spre Ucraina, la o altitudine de cel mult 200 de metri si sugereaza ca ar fi vorba de avioane ale NATO.

Potrivit Unimedia, parlamentarul a cerut in repetate randuri plenului Parlamentului ca ministrul interimar al Apararii si ministrul de Externe sa fie chemati la audieri pentru a explica prezenta unor avioane, despre care Petrenco sustine ca sunt militare, deasupra teritoriului tarii.

Deutsche Welle arata ca cei de la Comandamentul Fortelor Aeriene au dat asigurari ca spatiul aerian al Republicii Moldova nu a fost survolat de avioane ale NATO, iar Ministerul Apararii a anuntat ca, pe moment, spatiul aerian al Republicii Moldova este survolat “doar de nave care au primit aprobare pentru aceasta”.

Ministerul nu precizeaza, insa, daca este vorba doar de avioane civile sau si militare “care au primit aprobarea”. Intr-un comunicat de presa al institutiei se dau asigurari ca “situatia aeriana este monitorizata non-stop, in timp real”.

Fostul ministru al Apararii, Vitalie Marinuta, a declarat anterior ca armata moldoveneasca dispune de echipament de interceptare a avioanelor care patrund ilegal in spatiul aerian al Moldovei – recunoscand ca astfel de cazuri au loc -, dar a mentionat ca autoritatile de la Chisinau nu dispun de mijloace pentru a face mai mult de atat, arata sursa citata.

Ingrijorarile de la Chisinau apar in contextul crizei din Ucraina, unde duminica este asteptat un referendum in Crimeea pentru alipirea regiunii la Rusia -referendum despre care marile puteri occcidentale spun ca nu il vor recunoaste-, si a tensiunilor din sudul Republicii Moldova (in Autonomia Gagauza), unde a avut loc recent un referendum ilegal cu o vadita tenta separatista.

Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here