Unii oameni sunt mai fericiţi decât alţi, iar fericirea celor dintâi nu stă în a avea bani mai mulţi sau avere. Se pare că fericirea stă în modul în care abordăm realitatea şi ne raportăm pe noi la cei din jur.

Secretul fericirii a fost descoperit prin intermediul unui studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Psychological Science, revista Asociaţiei pentru ştiinţe psihologice scrie dailymail.co.uk. Conform acestora secretul fericirii se găseşte  într-un egoism faţă de cei din jur, lipsit de sentimentul de vină.

Autorii acestui studiu, au descoperit, însă, că cei care au ales în mod activ să fie egoişti sunt de obicei marcaţi şi de sentimentul de vină, sentiment care ucide fericirea. Cercetătorii au mai stabilit că fericirea se învaţă în copilărie, când oamenii sunt învăţaţi că “a împărţi înseamnă a arăta că-ţi pasă de ceilalţi”, iar dacă iau o decizie exclusiv pentru interesul propriu, li se spune că este urât şi nepoliticos, fiind învăţaţi că nu este bine să se pună pe sine pe primul lor. Or tocmai a te pune pe tine pe primul loc, fără sentimente de vinovăţie este marele secret al fericirii.

În studiul cercetătorilor americani, aceştia au recrutat 216 persoane fără studii finalizate şi le-au oferit câte 3 dolari. Unora li s-a spus să doneze banii UNICEF, unora li s-a spus să păstreze această sumă şi unora li s-a spus că pot alege singuri ce să facă cu aceşti bani. Voluntarii cărora li s-a spus să păstreze banii au fost semnificativ mai fericiţi decât ceilalţi.

Cel mai adesea, ceea ce îşi doresc cu adevărat oamenii este să acţioneze în mod egoist, pentru că instinctele asta îi îndeamnă să facă. Nu o facem pentru că educaţia ne cere altceva, iar din acest conflict se naşte nefericirea.

De la nefericire la depresie este un singur pas, iar oamenii fericiţi ajung rar să sufere de depresie. Pe de altă parte marele secret al fericirii este faptul acela de a te pune pe tine în prim-plan şi de a face ceea ce îţi produce fericire, chiar dacă asta contravine regulilor învăţate în cei şapte ani de acasă.

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here