Datorită tehnologiei copilăria tinerilor din ziua de azi nu mai este la fel ca a celor care s-au născut în anii ’90. Întrebarea este: Eşti de acord să îţi laşi copilul să folosească un Ipod sau Ipad?
Steve Jobs nu ar fi , datorită unui motiv bine întemeiat. Într-un articol apărut în New York Times reporterul Nick Bilten l-a întrebat:” Copiii tăi ar trebui să iubească Ipad-ul?”
Jobs a răspuns:”Ei nu îl folosesc. Noi acasă am limitat cât de mult am putut accesul copiilor la tehnologie”. Mai ales în Silicon Valley este de fapt o tendinţă, aici directori şi ingineri le oferă cât mai puţin copiilor lor accesul la tehnologie. Ei îi trimit la școlile non-tech, cum ar fi Școala Waldorf din Los Altos unde nu există calculatoare, iar în acest fel ei se pot concentra asupra învăţatului. Există un citat care a fost evidențiat în Times de Chris Anderson, CEO al Robotica 3D al unui tată cu cinci copii. El a explicat ce l-a determinat să îşi ţină copiii departe de tehnologie. “Copiii ne acuză pe mine şi pe soţia mea că suntem fascişti, că ne facem prea multe griji în ceea ce priveste tehnologia şi că prietenilor pe care îi au nu le sunt impuse astfel de reguli. Însă, asta se întâmplă pentru că am văzut pericolele tehnologiei de prima mana. Am văzut cum m-a afectat pe mine , nu vreau să păţească asta şi copiii mei”.
În cazul în care dependențele noastre actuale pentru iPhone şi tehnologie în general ar reprezenta un indiciu acesta ar fi că nu trebuie să le punem copiilor tehnologia în braţe de când sunt mici. În acest fel vor deveni nişte persoane lipsite de imaginaţie şi creativitate. Noi am fost ultima generaţie care s-a mai jucat afară pentru că noi nu aveam smartphone şi laptop.
Faptul că am avut alte modalităţi de a învăţa ne-a ajutat să ne dezvoltăm, să devenim nişte persoane independente. Deci data viitoare când te vei gândi cum vrei să îţi creşti copilul încearcă să nu fie înconjurat cu tehnologie de mic. Va avea destul timp atunci când va creşte mare. Joacă-te afară cu ei, e bine să petreacă mult timp în natură. Te vor urî, dar îţi vor mulţumi mai târziu.
Carla-Cristiana Lunguţi
AbonareDistribuie:0000Like this:
Like Loading…
Ceva bun, o decizie bun si corecta. La noi sunt foarte putini parinti care se gandesc la un asemenea lucru.Voteaza acest comentariu: 0 0