Doreşti să scapi de kilogramele în plus fără să-ţi pui în pericol sănătatea? Dacă eşti în căutarea unei diete, încearcă regimul de slăbit cu cartofi, o dietă uşor de ţinut, care nu te înfometează.
Aproape în orice regim de slăbit este interzis consumul de cartofi deoarece este asociat cu acumularea kilogramelor în plus. Dacă ştii însă sub ce formă să-i consumi, cum să-i prepari, cartofii te ajută să slăbeşti fără să-ţi dezechilibreze organismul. Cartofii sunt foarte bogaţi în carbohidraţi şi îngraşă doar dacă sunt preparaţi cu grăsime, prăjiţi sau combinaţi cu brânză grasă sau cu smântână. Un avantaj deosebit al consumului de cartofi constă în faptul că nu-ţi va fi foame între mese, deoarece cartofii satură suficient de mult.
Cartofii conţin cantităţi importante de nutrienţi, vitamine din complexul B, vitamina C, fibre şi potasiu, fapt pentru care sunt folosiţi ca bază în alimentaţie. Aşadar, dacă te-ai decis să începi dieta cu cartofi, poţi slăbi 3 kilograme pe săptămână. Dar nu te speria! În cadrul acestei diete nu vei fi obligată să mănânci numai cartofi. Poţi consuma şi carne de pui, peşte, iaurt şi brânză de vaci degresată, dar în cantităţi limitate. Pentru ca dieta să fie eficientă, ţine cont de următoarele sfaturi: fierbe cartofii în coajă, înlocuieşte sarea cu suc proaspăt de lămâie şi diverse plante aromatice, mentă, chimion, rozmarin, nucşoară şi usturoi, care şi ele te scapă de kilogramele în plus, şi bea doi litri de apă plată pe zi.
Meniul dietei cu cartofi pentru o săptămână
Luni
Micul dejun: o ceaşcă de ceai de plante sau o cafea fără zahăr, o felie de 25 de grame de brânză fără grăsime şi un cartof fiert
Prânz: un bol cu supă de cartofi şi o salată verde preparată cu o linguriţă de ulei de măsline, stropită cu suc proaspăt de lămâie
Cină: un ou fiert tare, doi cartofi fierţi şi o salată de castraveţi cu roşii, ulei de măsline şi suc proaspăt de lămâie
Marţi
Micul dejun: o ceaşcă de ceai de plante sau o cafea fără zahăr, un bol de piure de cartofi preparat cu puţin lapte degresat
Prânz: doi cartofi fierţi şi 175 de grame de peşte la grătar
Cină: un bol cu supă de cartofi
Miercuri
Micul dejun: o ceaşcă de ceai de plante sau o cafea fără zahăr, doi cartofi fierţi şi un pahar de iaurt natural degresat
Prânz: doi cartofi fierţi, un ou fiert tare şi o salată verde preparată cu o linguriţă de ulei de măsline şi câteva picături de suc proaspăt de lămâie
Cină: doi cartofi fierţi şi un pahar de iaurt natural degresat (125 grame)
Joi
Micul dejun: o ceaşcă de ceai de plante sau o cafea fără zahăr, doi cartofi fierţi sau copţi şi un ou fiert tare
Prânz: doi cartofi fierţi, 125 de grame de carne de pui fiartă şi o salată verde preparată cu o linguriţă de ulei de măsline şi suc proaspăt de lămâie
Cină: o salată de cartofi fierţi şi un pahar cu 125 de grame de iaurt natural fără grăsime
Vineri
Micul dejun: o ceaşcă de ceai de plante sau o cafea fără zahăr, un cartof fiert sau copt şi o banană
Prânz: un bol cu mâncare de cartofi şi o salată de cudităţi cu o linguriţă de ulei de măsline şi suc praspăt de lămâie
Cină: doi cartofi la cuptor cu ciuperci.
Sâmbătă
Micul dejun: o ceaşcă de ceai de plante sau o cafea fără zahăr, doi cartofi fierţi şi un pahar cu iaurt (125 grame) natural fără grăsime
Prânz: un bol cu salată de cartofi, 125 de grame de carne de pui fiartă, un pahar (125 de grame) cu iaurt natural fără grăsime şi o salată verde preparată cu o linguriţă de ulei de măsline şi suc proaspăt de lămâie
Cină: doi cartofi fierţi şi două linguri de brânză proaspătă de vaci fără grăsime
Duminică
Micul dejun: o ceaşcă de ceai de plante sau o cafea fără zahăr, un cartof fiert sau copt şi 25 de grame de brânză de vaci degresată
Prânz: doi cartofi fierţi cu 125 de grame de carne de pui la grătar sau 175 de grame de peşte la grătar şi o salată verde preparată cu o linguriţă de ulei de măsline şi suc proaspăt de lămâie
Cină: doi cartofi copţi şi un bol cu salată de legume
loading…
Abonare
Distribuie:0000