Prim-vicepreşedintele PNL, KLAUS IOHANNIS, a declarat, marţi, că USL „se poate rupe” dacă negocierile privind preluarea unui post de vicepremier şi a portofoliului de la Interne „merg prost” şi nu se va mai realiza remanierea, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Iohannis a dat asigurări că, dacă va fi numit în Guvern, va demisiona de la Primărie cu cinci minute înainte de a depune jurământul de învestitură.
Prim-vicepreşedintele PNL, KLAUS IOHANNIS, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că negocierile din USL pentru schimbările din Guvern încep la ora 14.30 şi „nu vor fi nici simple, nici scurte”.
Iohannis a afirmat că discuţiile despre noua construcţie politică – USD – „îngreunează dialogul”.
„Dacă negocierile vor merge bine şi ne înţelegem, o să trecem şi peste acel semnal dat de USD. Voi merge la minister şi o să îndeplinesc condiţiile cerute de lege. În momentul acesta, calea este clară, dar are două soluţii care depind în mică măsură de opţiunea mea privată. Depinde de cum merg negocierile în USL”, a spus Iohannis.
Întrebat ce l-ar putea face să renunţe la ideea de a prelua cele două funcţii, Iohannis a răspuns: „Să nu ne înţelegem la negocieri şi să nu se realizeze remanierea”.
Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că nu acceptă cele două posturi din lipsă de activitate, „aşa cum au înţeles chiar şi unii oameni politici”, ci pentru că aşa s-a decis în PNL.
Citește aici mai multe.
Distribuie:1000