România este prima ţară din Europa care, prin Serviciul de Comunicații Speciale (STS), a pregătit infrastructura pentru serviciul de urgenţă eCall, prin care, cu ajutorul unui dispozitiv instalat în maşină, se apelează automat, în caz de accident, la 112, informează STS.

STS, care administrează Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, a modernizat infrastructura acestuia pentru operarea eCall – noul serviciu pan-european de urgenţă din vehicule. Astfel, eCall este funcţional din ianuarie 2013, în toată ţara, fiind necesară instalarea unui dispozitiv pe maşină, scrie Mediafax.

În cazul unui accident auto, dispozitivul eCall va apela automat dispeceratul 112 şi va transmite informaţii relevante privind locul accidentului şi date tehnice ale vehiculelor implicate. Serviciile de urgenţă vor interveni cu mai mare rapiditate, inclusiv în situaţia în care pasagerii nu mai pot vorbi, arată reprezentanţii STS.

Rezultatele noului serviciu pan-european de urgenţă din vehicule – eCall vor fi prezentate oficial la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe internaţionale, joi şi vineri, anunţă Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), care gestionează Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Citește mai multe aici.

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here