Petre Crișan, inginer silvic, își produce singur energia electrică necesară în gospodărie, cu ajutorul unui pârau ce trece prin zona casei sale, motivat de costurile mari pe care le-ar fi avut pentru racordarea la rețeaua electrică a localitătii.
A cumpărat gospodăria unui fost morar, din localitatea Almasu, situată la marginea satului, dar care nu era racordată la rețeaua electrică, iar în momentul în care noul proprietar a dorit acest lucru, s-a lovit de refuzul furnizorului. Ar fi trebuit să suporte costuri mari pentru o astfel de investiție, necesară, de altfel, pentru un trai civilizat, relatează Agerpres.
„N-au vrut să extindă rețeaua și atunci a trebuit să mă descurc singur. în capătul satului curentul e slab și Electrică nu mi-a dat aprobare să mă racordez la ultimul stâlp, ci doar din centrul satului. Pe vremea aceea, m-ar fi costat 12.500 de lei din capătul satului pană aici, iar dacă făceam racordul din centrul satului, 50.000 de lei. Eu am spus că nu sunt investitor strategic, ci doar vreau să-mi fac o casă”, a declarat Petre Crișan.
Cu ajutorul unui pârau ce trece prin zona casei sale, a reușit să pună la punct un sistem care îi asigură toată energia electrică necesară.
„Instalatia functionează de circa un an de zile. A fost mai greu pană am găsit un generator. Am încercat cu un dinam, cu alternator, dar nu produceau aproape nimic. Instalația am făcut-o eu, artizanal. Generatorul l-am găsit în tară și m-a costat 3.500 de lei. Restul componentelor le-am făcut la un atelier mecanic de la Saulă. Roată a făcut-o fiul meu, cu un tâmplar din sat. A măsurat inăltimea, a luat un placaj mare, și-a făcut un compas, a desenat-o la dimensiune, că să nu gresească din calcule, și pe urmă a copiat-o. A venit cu tâmplarul, care a lucrat la ea vreo două săptămani și a făcut-o. Apa care pune în funcțiune instalația provine din pârâul Sfăras. Acum, alimentez pompă de recirculare de la centrală termică, două televizoare, becuri și aș mai avea capacitate”, afirmă Petre Crișan.
Instalația produce 24 kwh zilnic, în condițiile în care necesarul mediu de energie electrică pentru o familie cu patru membri, care locuiește într-o casă de 150 metri pătrati, este de 4-6 kwh pe zi.
In urma construirii sistemului, bărbatul a mai întâmpinat probleme. De exemplu, iarna trecută a înghețat roata, dar s-a rezolvat cu un acoperiș construit deasupra instalației și, cel puțin pentru moment, totul merge bine. Dacă vor mai apărea insă probleme noi, există ca rezervă un generator de energie electrică ce functionează cu benzină.
Planurile fostului inginer silvic nu se opresc, insă, aici. Si-ar dori ca, în timp, să achiziționeze un generator de putere mai mare și, de ce nu, acumulatori pentru a înmagazina surplusul de energie electrică produsă, scrie evz.ro.
„Acum avem aici trei pensii – eu, soacra și nevastă, le cumulăm și poate cumpărăm acumulatori. Avem nevoie cam de cinci mii de euro, pentru acumulatori cu o capacitate bună de stocare”, calculează Crișan.
Soluția ingenioasă a dus la crearea de energie verde cu costuri minime, produse ecologice, aer curat și liniște în mijlocul naturii.
Articol redactat de Michaela Maria
loading…
Abonare
Distribuie:0010