În această seară președintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunțat că antrenorul Carlo Ancelotti nu va mai continua la cârma echipei și din sezonul viitor.

„A fost o decizie dificilă a Consiliului de Administrație concedierea lui Carlo Ancelotti. Nu a fost ușor, dar nu am venit aici ca să luăm decizii ușoare. Carlo și-a câștigat deja afecțiunea tuturor suporterilor lui Real și locul în istoria lui Real Madrid, pentru că a adus La Decima. Dar aici la Real, se știe, vrem mereu maximul, trebuie să câștigăm, trebuie să dăm un nou impuls echipei, pentru a ne ajuta să atingem iar nivelul competitiv maxim.

Vreau să-i mulțumesc lui Carlo Ancelotti pentru munca sa din cei doi ani la Real. Îi reamintesc că Real Madrid va rămâne mereu casa lui”, a declarat Florentino Perez în conferința de presă.

Întrebat despre cine va fi noul antrenor al lui Real, Florentino Perez a răspuns:

„Săptămâna viitoare veți afla numele noului antrenor. Nu am anunțat jucătorii încă, pentru că abia am luat această decizie. Avem timp să-i anunțăm. Ar fi foarte bine ca noul antrenor să știe limba spaniolă, dar nu e obligatoriu”.

Abonare
Distribuie:12000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here