Echipajele de la Unitatea de pompieri din Bulevardul Pieptănari au fost primele care au intervenit în clubul Colectiv în seara tragediei. Potrivit adevărul.ro, aceștia și-au luat măsurile de siguranță, și-au pus măștile de oxigen și au reușit să îi scoată pe toți cei aflați în interiorul halei.
Nu mai rămăsese decât un fum dens, răniții erau transportați deja la spitale. Pompierii s-au rezumat doar la zidurile fumegânde și au început să plângă. Reporterii de la Antena3 au mers în unitatea lor pentru a-i felicita pentru că au fost niște EROI și pentru a afla mai multe informații referitoare la tragicul eveniment care a îndoliat România, notează nuv.ro. Conform sursei citate, redăm integral declarațiile acestora, care sunt sfâșietoare. Au suferit alături de răniți… Marian Floarea: „N-a fost un incendiu normal, cu care ne întâlnim în fiecare zi. Noi am ajuns acolo şi nici nu mai aveam ce să stingem, pentru că acel burete s-a aprins dintr-odată şi a ars cu repeziciune. Nu mai era decât fum şi trupuri întinse pe jos.
A fost mai mult o gazare, pentru că buretele a ars şi a emanat acel fum toxic, iar tot ce era înăuntru rămăsese intact, inclusiv mesele şi scaunele din lemn. Fumul era atât de toxic încât făceai doi paşi înăuntru şi nu mai puteai respira. Fără aparat de oxigen nu se putea pătrunde. Când am intrat înăuntru, era o linişte desăvârşită. Nici noi nu prea puteam comunica unii cu alţii pentru că aveam măştile pe figură… Se auzeau doar telefoanele lor sunând încontinuu, răspândite pe jos şi luminând în întuneric. Nu era vizibilitate deloc, noi am folosit nişte lanterne din dotare şi pe pipăite. Mers pe coate şi pipăit: «Aici e cineva, aici e cineva».
Am intrat în fiecare ungher: din toaletă am scos cinci persoane, din garderobă trei, de lângă bar, de peste tot..” Sorin Arhire: „În meseria asta, chiar dacă ai salvat 10 sau 20 de persoane înainte, când nu reuşeşti să salvezi un om uiţi de toţi ceilalţi pe care i-ai salvat. O singură chestie îţi poate strica tot ce crezi despre tine.
Am găsit înăuntru o persoană de peste 100 de kilograme şi eram singur. Am încercat, chiar am încercat, dar n-am putut s-o clintesc. Nu mai aveam putere, nu că nu voiam. Au venit doi colegi să mă ajute şi abia am reuşit toţi trei. Eram sleiţi de puteri. Am ajuns la cei căzuţi înăuntru şi am vrut să-l ridic pe unul dintre ei, dar am rămas cu pielea în mână, cădea pielea de pe ei pur şi simplu. A venit un coleg şi m-a ajutat să-l scot, după care am pierdut evidenţa. Găseam – scoteam, găseam – scoteam. Am ieşit afară când mi s-a lipit aparatul de faţă pentru că nu mai aveam aer. Trei aparate am schimbat. A fost ceva de nedescris“.
loading…
