Referendum Grecia REZULTATE. Urnele s-au închis la ora 19.00 și toate cele 4 exit-poll-uri dau tabăra NU drept învingătoare. Primul sondaj arată că 52% dintre eleni au spus NU austerității și nu sunt de acord cu propunerile creditorilor internaţionali. Este o victorie pentru guvernul condus de Alexis Tsipras, însă situația se complică pentru Grecia, nu devine mai simplă.

UPDATE 21.20. Noi rezultate oficial parțiale prezentate de Ministerul grec de Interne arată un scor de 61% în favoarea răspunsului NU la referendum, după numărarea a 20% dintre buletine.

UPDATE 21.10: Este posibil să cadă capete în Opoziția din Grecia. Vizat în primul rând de demisie este Antonis Samaras, fostul prim-ministru, scrie Guardian. Unii greci din tabăra ar fi votat NU doar ca să vadă căderea mult așteptată a lui Samaras.

UPDATE 21.00. Cabinetul grec s-ar putea reuni chiar duminică seara într-o mini-ședință, în urma votului de la referedum, informează presa internațională. Negociatorul-șef al Greciei în relația cu troica creditorilor, Euclid Tsakalotos, este de părere că Grecia va putea ajunge foarte rapid la un acord cu creditorii.

UPDATE 20.00. Primele rezultate oficiale ale votului de la Referendumul din Grecia arată că 59,9% dintre greci au votat NU. S-a luat în calcul doar 14% dintre buletinele de vot, transmite Realitatea TV.

Peste 52% dintre greci au votat NU la referendum și au respins măsurile de austeritate pe care le presupune un acord cu UE și FMI, potrivit unui exit-poll citat de presa greacă.

Urnele s-au închis la ora 19.00 la așa-numitul “Greferendum” – cu trimitere la posibilitatea unui Grexit în urma unui NU spus de greci – este crucial nu doar pentru viitorul Greciei, ci și al Europei. Prezența la vot a depășit 60%, potrivit unor prime estimări transmise de corespondentul Realitatea TV de la Atena.

Numărul celor care au votat ”NU” planului creditorilor este mai mare decât al celor care au spus ”DA” la referendumul din Grecia, inițiat de către premierul Alexis Tsipras, potrivit unor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP.

Un sondaj al canalului Star dă o marjă între 49% — și 54% în cazul celor care au votat ”NU” și între 46% și 51% în cazul celor care au votat ”DA”.

Canalul de televiziune Mega indică între 49,5 % și 53, 5 % pentru votul ”NU” și între 46,5 % și 50,5 % pentru votul ”DA”. Guvernul lui Tsipras a declarat victoria votului ”NU”

UPDATE 19,30: Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande se vor întâlni luni seară pentru a discuta pe marginea referendumului din Grecia și a pașilor care urmează să fie luați în “problema greacă”.

Cancelarul german, Angela Merkel, și președintele francez, Francois Hollande, vor avea luni seara la Paris o întâlnire, urmată de un dineu de lucru, ”pentru a evalua consecințele referendumului din Grecia, a anunțat duminică președinția franceză, transmite AFP.

Întâlnirea de la Elysee ”se înscrie în cadrul cooperării permanente dintre Franța și Germania pentru a contribui la o soluție durabilă în Grecia”, se precizează într-un comunicat prezentat de Agerpres.

UPDATE 18.50: Un exit-poll de ultimă oră arată că tabăra NU are un ușor avans în detrimentul lui DA, potrivit Financial Times. 

UPDATE 18.40: Participarea la referendumul ce are loc duminică în Grecia este la un nivel similar celui de la alegerile din ianuarie 2015, când prezența la vot a fost de 65 %, au indicat surse bine informate, citate de agenția elenă de presă ANA.

UPDATE 18.00: Guvernul Alexis Tsipras pregătește măsuri dure pentru seara de duminică, imediat după închiderea urnelor de la referendum.

Imediat dupa inchiderea sectiilor de vot, duminica, pe strazile marilor orase vor fi mobilizate patrule militare, informeaza presa britanica. Masura face parte dintr-un plan secret al guvernului de la Atena, numit “Planul Nemesis”.

Militarii, dar si 2.000 de politisti, vor fi prezenti in strada, pentru a pastra ordinea si a preintampina eventualele manifestari ale nemultumirii oamenilor, informeaza Ziare.com

UPDATE 17.00: Urnele se vor închide la ora 19, ora locală (aceeași oră și în România). Spre deosebire de celelalte alegeri din Grecia, nu există informări cu privire la prezența la vot și nici estimări în timp real de tip exit-poll.

UPDATE 16.00: “Votul tinerilor este crucial”, afirmă corespondentul The Guardian în Grecia, care a stat de vorba cu mai multi analiști. Potrivit acestora, balanța ar putea fi înclinată de votul celor tineri, mulți dintre ei șomeri.

“Multe depind de participarea tinerilor la vot azi”, a afirmat analistul politic Aristides Hatzis. “Sondajele arata ca o imensa majoritate, de circa 80%, a tinerilor din Grecia vor vota ‘nu’”, a mai spus acesta.

UPDATE 15.00: O televiziune elena, Mega TV, anunță că până în urmă cu o oră au votat 35% dintre alegatori. Mai multe postări pe Twitter arată că prezența la vot e scăzuta și că o treime din electoratul înregistrat a votat până acum o oră.

UPDATE 14.22: Ministrul de finanțe elen Yanis Varoufakis a lansat duminică un mesaj proeuropean și a susținut că referendumul din Grecia poate demonstra că “moneda unică și democrația sunt compatibile”, informează EFE.

“Timp de cinci ani rateurile incredibile ale Eurogrupului au dus la ultimatumuri fără niciun sens asupra cărora poporul nu se putea pronunța. Astăzi, poporul se pronunță asupra celui mai recent ultimatum al Eurogrupului și al partenerilor săi”, a declarat Varoufakis, după ce a votat.

UPDATE 13.30. Președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a acuzat guvernul grec că a adoptat o atitudine de tipul “totul sau nimic” în negocierile cu creditorii săi internaționali, transmite EFE.

În declarații făcute duminică postului de radio Deutschlandfunk, Schulz a spus că a rămas surprins de această atitudine “ideologică” potrivit căreia “100% din nimic este mai mult decât 1% din ceva și cel care acceptă 1% din ceva este un trădător”.

UPDATE 11.30: Premierul grec Alexis Tsipras a declarat duminică, după ce a votat la referendumul pe tema propunerii de acord a creditorilor internaționali ai Greciei, că “nimeni nu poate ignora determinarea unui popor de a-și lua destinul în propriile mâini”, transmit EFE, AFP și DPA.

“Voința guvernului poate fi ignorată de mulți. Dar voința poporului nu poate fi ignorată de nimeni”, a spus Tsipras, potrivit EFE, după ce a votat în circumscripția sa electorală din cartierul Kipseli, din nordul Atenei.

Tsipras a insistat că “astăzi poporul grec trimite un mesaj cum că și-a luat destinul în propriile mâini, că democrația învinge teama, hotărârea învinge propaganda fricii”. Într-o circumscripție electorală plină până la refuz de camere de luat vederi și în aplauzele concetățenilor, Tsipras — îmbrăcat cu o cămașă albă și pantaloni gri — a lansat un mesaj și Uniunii Europene, afirmând că votul de duminică reprezintă “un mesaj al hotărârii nu doar de a rămâne în Europa, ci și de a trăi cu demnitate în Europa”.

UPDATE 10.50: Președintele Greciei, Prokopis Pavlopoulos, a cerut concetățenilor săi să rămână uniți pe “drumul dificil” care îi așteaptă, indiferent de cum vor vota în această duminică la referendumul pe tema propunerii de acord formulată de creditorii internaționali ai țării, informează EFE.

“Astăzi este ziua poporului care este chemat să decidă, având în minte interesul public și interesul național. Repet ce am mai spus și cu alte ocazii. Drumul dificil de după această zi trebuie să-l facem împreună”, a spus Pavlopoulos, după ce a votat în circumscripția sa electorală, aflată într-un cartier din nordul Atenei.

Referendumul din Grecia, așa-numitul “Greferendum” – cu trimitere la posibilitatea unui Grexit în urma unor eșecuri prelungite în negocierile cu partenerii internaționali – este crucial nu doar pentru viitorul Greciei, ci și al Europei.

Cu toate acestea, referendumul se bazează pe o întrebare neclară și face referire la o ofertă a creditorilor care a expirat deja. Multe alte probleme sunt legate de votul de duminică, însă toată Europa stă cu ochii pe ce vor decide grecii duminca.

Cu 24 de ore înaintea deschiderii urmelor, adepții unui răspuns DA la referendumul de duminică din Grecia îi devansează ușor ca procent pe cei care intenționează să voteze varianta NU, recomandată de guvern, conform unui sondaj de opinie publicat citat de Reuters.

loading…

Abonare
Distribuie:420010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here