Armata rusă este pregătită să atace Ucraina în “orice moment”, pentru că obiectivul preşedintelui rus Vladimir Putin nu este doar Crimeea, ci întregul teritoriu ucrainean, afirmă ministrul ucrainean al Apărării, Andrei Parubi.
“Obiectivul lui Vladimir Putin nu este Crimeea, ci întreaga Ucraină. Trupele ruse sunt mobilizate la frontiere şi sunt pregătite să atace în orice moment”, a declarat Andrei Parubi, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate Naţională şi Apărare.
Parubi a făcut aceste afirmaţii cu ocazia unui miting proeuropean desfăşurat la Kiev.
Rusia a finalizat, vineri, procedurile pentru anexarea oficială a fostei regiuni ucrainene Crimeea. Statele Unite şi Uniunea Europeană consideră Crimeea drept parte a Ucrainei şi au adoptat sancţiuni economice şi politice contra Rusiei.
Rusia are ample efective militare la frontiera de est a Ucrainei, iar Alianţa Nord-Atlantică este “foarte preocupată” de riscul unei ameninţări la adresa regiunii separatiste TRANSNISTRIA, afirmă generalul american Philip Breedlove, comandantul suprem al forţelor NATO din Europa, citat de NBC News.
“Efectivele ruse staţionate la frontiera estică a Ucrainei sunt foarte numeroase şi sunt pregătite de operaţiuni”, a declarat generalul Philip Breedlove, subliniind că Alianţa Nord-Atlantică este “foarte preocupată” de riscurile la adresa securităţii regiunii separatiste TRANSNISTRIA, care oficial aparţine Republicii Moldova.
Distribuie:3010
…”…foarte preocupata”…..ei … “intelesi si combinati de la Kosovo”……. haha…totzi stim… .urvelor