În cadrul programului “We The People”, pe site-ul administraţiei prezidenţiale din Statele Unite a fost lansată o iniţiativă publică care colectează 100.000 de semnături în favoarea secesiunii statului Alaska.
Un grup anonim care a publicat petiţia îndeamnă americanii să voteze pe site pentru reîntoarcerea Alaskăi la Rusia, pentru că “grupuri de ruşi siberieni au trecut Istmul (acum strâmtoarea Bering) în urmă cu 10.000-16.000 de ani şi au început să se aşeze cu traiul pe coasta arctică, în Aleute şi pe arhipelagul Aleutin“. Totodată autorii petiţiei susţin că primii europeni care au vizitat Alaska la 21 august 1732, au fost membrii echipajului bărcii “Sfântul Gavriil“, sub conducerea geodezistului Gvozdev şi a asistentului de navigator Fedorov în timpul expediţiei lui Şestakov şi Pavlutski din anii 1729-1735“.
Pentru ca administraţia SUA să examineze petiţia e necesar ca până la 20 aprilie să fie acumulate 100.000 de semnături. În decurs de aproape trei zile au fost acumulate peste 7.800 de semnături. blică care colectează 25 de mii de semnături în decurs de 30 de zile iar cele două cereri au îndeplinit această prevedere. Anterior au fost depuse şi alte petiţii privind secesiunea unor state din SUA. Constituţia americană nu cuprinde însă nicio clauză care să permită statelor să părăsească Uniunea. Ultima dată când a avut loc o secesiune în Statele Unite, aceasta a fost urmată de Războiul Civil.
Distribuie:0100