Pe fondul crizei şi a protestelor violente ce par că nu se mai opresc, preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov a anunţat reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

Astfel, acesta a semnat un decret în acest sens, care intră în vigoare imediat ‘ţinând seama de degradarea situaţiei în estul şi sudul ţării, de creşterea în putere a unităţilor înarmate proruse, de preluarea sub control a administraţiilor publice, a unităţilor militare, ceea ce ameninţă integritatea teritorială’, se menţionează într-un comunicat al preşedinţiei ucrainene.

Tensiunile s-au amplificat joi în estul Ucrainei, unde aproximativ 300 de manifestanţi proruşi au lansat un asalt asupra sediului parchetului regional din Doneţk.

Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here