Un suspect de furt a fost arestat la numai 5 minute după ce a postat un mesaj pe Facebook pe pagina unui departament de poliție, prin care îi provoca pe oamenii legii să îl prindă, relatează metro.co.uk.
Rolando Lozano, împreună cu fratele său Damian, este bănuit de oamenii legii că ar fi furat din 17 mașini. Pentru a-l prinde, polițiștii au apelat la social media, postând poze cu el și încurajându-i pe utilizatorii rețelei de socializare să le distribuie.
Deranjat de strategie, Rolando Lozano a comentat pe pagina de Facebook a departamentului de poliție, folosindu-și contul personal. „Sunt nevinovat, prindeți-mă dacă puteți”, i-a provocat americanul pe oamenii legii.
La numai 5 minute după ce a postat acest mesaj, Rolando Lozano a fost reținut la locuința unei rude. Polițiștii au răspuns la comentariul bărbatului de pe Facebook, postând următorul mesaj: „Rolando Lozano… te-am prins la cinci minute după ce ai făcut postarea. Îți mulțumim pentru ajutor!”.
Postarea polițiștilor a primit peste 1.000 de Like-uri și Share-uri.
loading…