Guvernul intenţionează să reducă taxa pe valoarea adăugată, urmând însă ca în perioada următoare să decidă dacă va fi o diminuare generală de TVA, de la 24% la 20%, sau reducerea TVA la produse alimentare de bază, de la 24% la 9%, a anunţat premierul Victor Ponta. Reducerea ar urma să intre în vigoare din luna iunie a acestui an.
Prezent la conferința de lansare a PNDR 2014-2020 de la Ministerul Agriculturii, premierul Victor Ponta a anunţat că TVA ar putea fi redus. Ponta a mai spus că Guvernul poate lua decizia reducerii fie a TVA generală de la 24% la 20%, fie la 9% pentru produsele de bază, reducerea urmând a intra în vigoare din luna iunie a acestui an.
Premierul a declarat că pentru moment nu pot fi aplicate ambele măsuri, ci doar una din ele.
“Am vrut să adoptăm Codul Fiscal, iar pentru agricultură am vrut să dau o veste, avem practic datele pe primul trimestru, foarte pozitive, legate de încasări și putem în mod real să devansăm o măsură de reducere, dar nu le putem face pe amândouă. Putem una singură să nu riscăm, să nu avem un dezechilibru bugetar. Vom vedea care dintre cele două este mai utilă pentru dezvoltarea noastră. Este un mesaj de creștere economică și dezvoltare”, a declarat Ponta la plecarea de la MADR.
Proiectul Codului Fiscal prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, începând cu 2016, şi la 18%, începând cu 2018.
AbonareDistribuie:0130Like this:
Like Loading…