Barack Obama și teroriștii au ceva în comun, doar că teroriștii i-au găsit o funcționalitate aparte.

De când teroriştii l-au găsit drept cel mai potrivit pentru activităţile lor, desi are peste 20 de ani, clasicul model F-91W de la Casio a devenit şi mai celebru. În 1991 a fost primul ceas care se cumpăra pentru funcţionalitate şi nu neapărat pentru design. Cei de la Casio se lăudau pe atunci că este impermeabil, are cronometru, alarmă, indică data şi ziua săptămânii. Bonus, are o baterie care te ţine şapte ani pentru doar 15 dolari. Merită menţionat şi că Barack Obama a fost un fan al modelului Casio, achiziţionându-l în tinereţe, scrie Quartz. Cu siguranţă că având astfel de dotări, cei de la Casio se aşteptau la succesul pe care l-au avut, scrie adevarul.ro.

Nu se aşteptau, insă,  să devină primul într-un top special, cel al teroriştilor, datorită cronometrului cu numărătoare inversă. Şi cum pentru terorişti numărătoarea inversă înseamnă o bombă care mai are un pic şi explodează, au descoperit că este destul de uşor de modificat. Armata americană a descoperit sute astfel de ceasuri modificate de reţeaua Al-Qaeda. Făceau asta schimbând bateria cu una de 9V cu explozibil ataşat. După schimbarea bateriei, singurul lucru pentru a detona bomba era setarea cronometrului în funcţie de “preferinţe”.

 

Articol redactat de Michaela Maria

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here