Unul dintre cei mai buni jucători ai campioanei Steaua ar putea face obiectul unui transfer important în vara lui 2014. Este vorba de mijlocaşul Alexandru Chipciu(24 de ani), care este foarte aproape de un transfer în Ligue 1, la Toulouse.
Reprezentanţi ai clubului francez l-au urmărit la “lucru” pe mijlocaşul Stelei în derbyul cu Dinamo de pe 1 martie. Emisarii clubului s-au arătat încântaţi de evoluţia lui Chipciu şi au anunţat că vor reveni să-l vadă la “lucru” şi în semifinalele dintre Steaua şi Dinamo!
Conducătorii echipei din Ghencea par dispuşi să-l cedeze pe fotbalistul adus de la FC Braşov.
“Ni s-a transmis că preţul pe care pot să-l ofere pe Chipciu este de două milioane de euro! Am discutat cu cei de la Toulouse, sînt foarte interesaţi de un transfer. Noi credem însă că el valorează mai mult”, au dezvăluit surse din conducerea stelistă.
Înainte de a semna cu gruparea roş-albastră, Chipciu a mai fost urmărit şi de alte echipe din campionatul Franţei, dar fotbalistul de 24 de ani a ales Steaua.
“Didier Deschamps m-a sunat chiar înainte ca Alex să semneze cu Steaua şi m-a întrebat dacă e un fotbalist care ar face faţă la Marseille. Deschamps era la club atunci, încă nu fusese numit selecţioner. I-am zis că are calităţi suficiente să se impună în Franţa, dar Steaua s-a mişcat mai repede şi l-a cumpărat de la Braşov”, a dezvăluit Ion Pîrcălab. “Francezii continuă să-l monitorizeze pe Alex. I-am spus lui Chipciu la o gală LPF, că se interesează de el Marseille. N-a mai avut răbdare şi a semnat cu Steaua”, a mai povestit Pîrcălab.
Dacă ar merge la Toulouse, Alex Chipciu ar urma să fie coleg cu un român, ex-rapidistul Mihai Roman.
Marius Ghencea
Distribuie:2010