Sunt o mulțime de lucruri pe care o mamă trebuie să le știe când vine vorba de creșterea unei fete și să o învețe încă de la pubertate. O bunică poate nu are atâta autoritate precum o mamă, iar o soră sau un frate nu au înțelepciunea necesară pentru a da lecții de viață, ceea ce înseamnă că îi revine mamei obligația de a avea grijă de bună creștere a propriului copil.
Chiar dacă este o sarcină foarte grea, cel mai bun și frumos cadou pe care i-l poți face fiicei tale, este să o faci să conștientizeze anumite lucruri care să o facă mai puternică în viață și să realizeze anumite riscuri pe care viața i le va scoate în cale, scrie romanialibera.ro.
În continuare îți prezentăm 7 lecții importante pe care tu, ca mamă, trebuie să le dai fiicei tale:
1. Tu ești îndeajuns
Acesta este un mesaj pe care orice fată trebuie să îl audă de la mama sa, pentru a-i crește încrederea de sine. Este foarte important ca fetele să știe că nu trebuie să renunțe la personalitatea lor ca să fie iubite.
2. Nu poți avea parte de respect, dacă nu îl dai şi tu
Aceasta este o lecție care trebuie aplicată atât în relațiile amoroase, cât și în cele cu familia sau cei din jur. Fata ta trebuie să știe că trebuie să ajungă ea în primul rând un model pentru alții, ca să aibă parte de oameni care să o respecte.
3. Să nu “îţi pierzi capul” dacă ești într-o relație
Chiar dacă în orice relație este vorba despre compromisuri, fata ta trebuie să știe că asta nu înseamnă să renunțe la personalitatea și părerile ei. Altfel, va avea numai de suferit și nu va fi recompensată pe măsură.
4. Corpul tău merită plăcere
Orice fată trebuie să știe că în momentul în care se oferă trupește în faţa unui partener, trebuie să o facă doar și în momentul în care simte și ea că este momentul potrivit și nu doar pentru că i se cere acest lucru.
5. Intră într-o relație pentru motivele potrivite
Orice fată trebuie să știe că începutul unei relații nu înseamnă doar ideea de siguranță de a nu fi singură și partenerul trebuie să aibă anumite calități care să îi satisfacă dorințele. La fel cum nu trebuie să intre într-o relație pentru a fugi de responsabilități sau de a căpăta popularitate.
6. Să cunoști mereu riscurile suferinței
Învaț-o pe fata ta să știe de la început că există posibilitatea ca inima să îi fie frântă. Ține-i ochii deschiși pentru posibile suferințe și învaț-o cum să treacă peste acestea.
7. Majoritatea basmelor au fost scrise de bărbați
Chiar dacă fetele sunt cele care cred mai mult în poveștile de dragoste cu final fericit, majoritatea nu știu că basmele au fost scrise în mod special de bărbați. Spune-i și învaț-o cum să trateze acest aspect.
Follow
Distribuie:0000