Să presupunem că doctorul Arafat a avut o cădere psihică şi s-a urcat pe bloc. Nu spune nimic şi se uită în gol. Când cineva vine spre el, omul se apropie de marginea clădirii. Ce şanse are bietul de el? Ce spune protocolul? Îl va salva cineva? Sau se va arunca şi se va zdrobi de caldarâm?
Eşecul operaţiunii de salvare a femeii E.I., din Bucureşti, de săptămâna trecută, are un epilog tulburător, aşa cum reiese din declaraţiile oficiale. Secretarul de Stat Raed Arafat, în comunicatul remis presei, afirmă – cacofonic – despre negociatorii săi: “[…] Atunci când îşi fac treaba, când iau decizii, să o facă cu (sic!) încredere, că noi vom sta în spatele lor. Dacă se gândesc la ce s-ar putea spune pe urmă şi îşi pun la îndoială deciziile, mă tem că nu vor mai lua deloc decizii sau vor lua decizii greşite”.
Să înţelegem că dorinţa domniei sale este să pună deasupra criticii o întreagă breaslă profesională? Dincolo de dubiu. Dincolo de ofensă. Dincolo de sobru scrutin. În plină impunitate. Nu de alta, dar au firi fragile, dacă vor fi luaţi repede s-ar putea să se piardă şi, pe viitor, să refuze să mai danseze ceardaşul intervenţiei. Observată, cu sprânceană ridicată de mulţi, fraza e sordid simptomatică pentru un Serviciu care a suferit o mutaţie ontologică majoră. De la o organizaţie despre, şi în slujba, cetăţeanului, SMURD a ajuns în ograda statului şi-apoi a devenit Stat. Stat în Stat. Şi, ca orice element procariot din Stat, dintr-o dată a devenit sensibilă, până la isterie, la antagonism. Oricât de intensă ar fi dorinţa doctorului Arafat să fie linişte în congregaţie, şi toţi să slujească la altarul performanţei rubinii a IGSU, lucrurile stau altfel într-o ţară liberă.
35 de ore de aşteptare degeabaÎntr-o ţară liberă consensul este că nimeni nu e deasupra criticii. Nu se judecă oamenii, cât faptele lor. Şi e obligatoriu ca faptele să fie judecate, într-un spirit care aproximează dictonul olimpic: “Dacă ai învins, continuă! Dacă ai eşuat, continuă!”. Propunerea că un ditamai Inspectorat General de Situaţii de Urgenţă depinde, emoţional, de adulaţia necondiţionată a maselor – sau altfel cine ştie ce se întâmplă – este ridicolă. Cu atât mai mult cu cât, în ultimii cinci ani, au fost cel puţin trei instanţe majore care au evidenţiat – s-o spunem în limbajul lemnos familiar politicienilor – lacune. Prima lacună, cea mai des invocată, este cea a dotărilor. Aici, ciuma guvernării face că poţi dilua urgent argumentul sărăciei în fapt, nu doar cu duhul, a diverselor organele din Sănătate, pentru că şi în spitale e jaf, şi în dispensare e praf. De ce-ar face IGSU vreo diferenţă?
Lipsa materialului logistic la intervenţie nu ţine, totuşi, doar de banii pe care-i bagi într-un serviciu, cât de elementul uman. De ani de zile, jurnaliştii pierd timp şi cerneală, în observaţia că maşinile nu salvează oameni. Oamenii salvează oameni. Dar uneori oamenii, oricât de oameni ar fi, nu pot să facă minuni. Degeaba negociezi 35 de ore împlinite, dacă la sol nu ai restul de arsenal din veriga obligatorie a muncii de echipă. Să propui, ca şef al IGSU, că s-au respectat manuale şi protocoale nu spune mare lucru. De fapt singurul lucru pe care îl spune e că manualele trebuie făcute mai bune, că protocoalele trebuie revizuite.
Citeste continuarea pe Evz.ro
loading…
Abonare
Distribuie:0010
