Cel puţin 87 de oameni au murit vineri, la Moscheea Sfântă de la Mecca, după ce o macara s-a prăbuşit peste oamenii aflaţi în pelerinaj.
Înregistrările video și fotografiile postate pe rețelele de socializare arată numeroase victime pline de sânge pe podeaua din incinta moscheii.
Un bilanţ provizoriu arată că peste 180 de persoane au fost rănite, scrie BBC.com, citat de RTV.net.
Moscheea de la Mecca este considerată cel mai sfânt loc al islamului și locul unde se desfășoară pelerinajul anual (haj) la care orice musulman trebuie să participe măcar o dată în viață.
Conform relatărilor de la fața locului, în momentul incidentului orașul Mecca era afectat de o furtună, iar moscheea era plină de lume, vinerea fiind pentru musulmani zi de odihnă și rugăciune.
Respectiva macara era folosită la lucrările de restaurare și extindere a monumentului, unde pe 21 septembrie va începe pelerinajul anual, autoritățile saudite dorind să extindă capacitatea moscheii la circa 400.000 de metri pătrați.
Articol redactat de Mădălina Mihăilescu
loading…
















































