Încă de la început aş vrea să subliniez faptul că prin acest articol vreau doar să-mi expun punctul de vedere în legătură cu nedreptătile și abuzurile ce se petrec în numele credinței și a lui Dumnezeu.
Prin urmare dacă nu sunteţi de acord nu este nevoie să-mi reproșați acest lucru și să încercaţi să mi-l împingeţi pe gât pe ,,adevăratul Dumnezeu“. E doar o opinie, după cum ştiţi, fiecare-l vede pe Dumnezeu diferit, până şi cei care par că-l văd la fel.
Deci, Dumnezeul meu ar fi cam aşa: acea forţă supremă, acea respiraţie caldă-n ceafă în nopţile reci din ianuarie, acea senzație amăgitoare de bine, creatorul haosului pe care-l trăim, speranţa cu care mai mult ne confruntăm decât să ne încurajăm, este creatorul, este părintele mai mult sau mai puţin iresponsabil, sau părintele care a pierdut de mult controlul asupra copiilor săi într-un anturaj dubios…
Oricum am privi lucrurile, Dumnezeu (fie că e al meu, al tău, al nostru), rămâne unmister. Nimeni nu poate ştii exact dacă este real sau dacă este doar un basm, dacă este minciuna cu care ne place să ne hrănim când suntem răpuşi parcă de probleme şi griji sau dacă este într-adevăr spiritul (că nu-l pot numi altfel) pe care ne putem baza încă de la primii paşi făcuţi în această lume mizeră… Îndrăznesc să izbucnesc în lacrimi cu gândul că se poate mai bine, însă nu pot de una singură, nu pot cu o mână de oameni, nu pot lupta împotriva celor care par să facă jocurile de secole întregi care au lăsat în urmă disperare, strigăte ascunse în sticle care şi acum plutesc în oceanele planetei pe care o ucidem zilnic… Visele mor pe planeta albastră, iar rugăciunile par să se piardă ca o piesă proastă.
Nu, nu mă îndoiesc de El, însă am dubii în ceea ce priveşte existenţa sa şi puterile sale.
Mai mult aici!
loading…
Abonare
Distribuie:0000
