Angela Merkel a fost realeasă cancelar al Germaniei
Home > Angela Merkel a fost realeasă cancelar al Germaniei
Conservatoarea Angela Merkel a fost aleasă, marţi, de către deputaţi, cu o majoritatea zdrobitoare, pentru al treilea mandat de cancelar al Germaniei, a anunţat preşedintele Bundestagului Norbert Lammert, relatează AFP.
Merkel, care începe un nou mandat de patru ani, va conduce o “mare coaliţie” alcătuită din uniunile creştine (CDU şi aliata sa bavareză CSU) şi social-democraţi.
Foarte iubită de germani, această conservatoare în vârstă de 59 de ani, venită din fosta RDG, a fost numită, pe rând, “cancelarul de fier”, pentru apărarea politicilor de austeritate, sau “Mutti” (Mama) deoarece oferă un sentiment de siguranţă în furtuna europeană.
Dar pe străzile din Lisabona sau Madrid au înflorit portretele Angelei Merkel cu mustaţă de tip Hitler sau sloganuri precum “Merkel nazistă, afară!”.
Mulţimea din Atena o acuză că vrea să îngenuncheze Grecia pentru a o spolia mai bine.
Cea care a fost desemnată “cea mai puternică femeie” de pe planetă pentru a şaptea oară în cei opt ani de mandat de către revista americană Forbes asigură că Berlinul nu încearcă să exercite vreo formă de hegemonie asupra Uniunii Europene. Dar că nu ne-am afla în acest punct dacă toată lumea ar fi strâns cureaua aşa cum a făcut prima economie a zonei euro.