Fundaţia Medicală “Pneuma” lansează, cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), o petiţie publică prin care îi invită pe toţi cei care îşi doresc o viaţă fără tutun să solicite majorarea taxei pe viciu, având în vedere că peste 42.000 de români mor, anual, din cauza bolilor provocate de fumat.

Studiul “Global Burden of Diseases, Injuries, and Risk Factors Study”, realizat de Institute for Health Metrics and Evaluation – University of Washington, arată că peste 42.000 de români mor în fiecare an din cauza bolilor provocate de fumat (cancer, boli cardiovasculare, boli pulmonare cronice, dar şi alte boli – diabet zaharat, boli endocrine, TBC) şi că, în acest context, cei mai mulţi români susţin creşterea taxei pe viciu ca fiind cea mai eficientă metoda de a determina scăderea numărului de fumători şi a incidenţei bolilor asociate fumatului.

Conform studiului, mai mult de 60 la sută dintre românii cu vârsta peste 15 ani susţin creşterea taxei pe viciu.

“Ca urmare, Fundaţia Medicală «Pneuma» lansează cu ocazia Zilei Mondiale fără Tutun o petiţie publică prin care îi invită pe toţi cei care îşi doresc o viaţă fără tutun, fumători sau nefumători, părinţi sau copii, oameni sănătoşi sau bolnavi, să solicite autorităţilor statului creşterea bugetului alocat activităţilor de prevenire şi tratament al fumatului. Petiţia este deschisă pentru semnare timp de o lună, între 31 mai şi 30 iunie 2014, pe www.petitieonline.com (http://www.petitieonline.com/vrem_s_ne_lsm_de_fumat_ajutai-ne)”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, agenţiei Mediafax.

În 2013, aproape 10.000 de români au sunat la numărul gratuit 0800.878.673 (STOPFUMAT), pus la dispoziţie în cadrul Programului Naţional Stop Fumat, numărul celor interesaţi să se lase de fumat fiind dublu faţă de 2012, atunci când doar 4.327 de români au apelat linia telefonică, pentru a afla informaţii despre cum se pot trata.

Potrivit sursei citate, aproape toţi adulţii din România consideră că fumatul provoacă boli grave. Astfel, 98,3 la sută dintre ei cred că fumatul cauzează cancer pulmonar, iar 94,6 la sută, că dependenţa de nicotină provoacă alte tipuri de cancere.

Aproape 90 la sută dintre români cunosc faptul că fumatul este responsabil pentru declanşarea atacului vascular-cerebral şi al infarctului, arată aceeaşi cercetare.

“Pierderea masei osoase, naşterea prematură şi disfuncţia erectilă sunt printre afecţiunile de care românii sunt mai puţini conştienţi că sunt provocate de fumat. În România sunt aproape cinci milioane de fumători. Cei mai mulţi dintre fumători au între 25 şi 44 de ani, locuiesc la oraş şi sunt bărbaţi. Cel mai puţin fumează persoanele trecute de 65 de ani, cei care locuiesc în mediul rural, bărbaţii cu studii superioare şi femeile cu educaţie primară”, se mai arată în comunicat.

Iniţiatorii petiţiei arată că cea mai alarmantă cifră legată de incidenţa fumatului se înregistrează în rândul tinerilor sub 15 ani, unul din patru fumând zilnic.

Cei mai mulţi fumători (43,1 la sută) au început să fumeze la o vârstă între 17 şi 19 ani, iar 18,1 la sută, după vârsta de 20 de ani. Majoritatea celor care au început să fumeze înainte de 15 ani sunt din mediul rural.

Distribuie:14030

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here