Agenţia Naţională de Integritate a început procedura de verificare a averii lui Gabriel Oprea, pentru perioada 2004-2014.
Inspectorii de integritate au început verificarea averii lui Oprea ca urmare a unei sesizări depuse de Cabinetul individual de avocatură Diana-Monica Croitoru Anghel. Contactată de “Adevărul”, Diana-Monica Croitoru Anghel a declarat că se află la cea de-a treia sesizare, iar cea care a fost acceptată de ANI datează din 18 februarie 2015.
“Au fost vreo trei sesizări, plus o completare la o sesizare. Prima a fost depusă în ianuarie, iar aceasta datează din 18 februarie şi a fost încununată de succes, pentru că s-a stabilit demararea procedurii de verificare a averii. O să depunem şi o sesizare la ANAF, deşi în urma sesizării depuse către ANI, inspectorul Dan Dumitru Manţu mi-a spus că a procedat la trimiterea unei sesizări către ANAF. Am crezut că e de bună-credinţă, dar s-a dovedit că nu a existat nicio sesizare, deşi a spus că a făcut-o. Va trebui să ne ocupăm tot noi şi de asta. Vom depune toate demersurile pentru aflarea adevărului şi tragerea la răspundere a celui care se face vinovat de săvârşirea acestor abateri şi de încălcarea legii”, a precizat avocata.
Întrebată cine stă în spatele sesizării, aceasta a răspuns că demersul a venit în urma “solicitării unui client”.
“Doamna Gorghiu, o colaboratoare”
Numele Dianei Croitoru Anghel apare, alături de cel al avocatei Alina Gorghiu, actualul co-preşedinte PNL, în dreptul autorilor unui volum de specialitate cu titlul “Medierea conflictelor”. Întrebată dacă Gorghiu are legătură cu această sesizare, avocata a răspuns că “nu are nicio treabă”.
“Nu are nicio treabă. Ce treabă are doamna Gorghiu? A fost o colaborare a mea cu doamna deputat, pe care o stimez foarte mult, dar nu are nicio legătură cu sesizarea”, a conchis Diana Croitoru Anghel, scrie Adevarul.ro.
AbonareDistribuie:0010Like this:
Like Loading…