Oricît de incredibile ar putea părea, toate informaţiile din textul de mai jos sînt pe bune. Şi toate glumele sînt proaste.

Punctul de plecare al acestui post de toată jena este o ştire interesantă pe care am auzit-o la Realitatea: o femeie din Iaşi a bătut recordul la cea mai mare alcoolemie din România: 7,55 la mie alcool în sînge. Dacă nu sînteţi familiarizaţi cu termenul, orice băiat vesel care reuşeşte să bată 0,8 la volan se alege cu dosar penal. Dar partea mai interesantă a ştirii abia acum urmează: fosta persoană care a deținut recordul era TOT o femeie şi, mai ales, TOT din Iaşi. Deja am dileme matematice: nu sînt sigur dacă, în ceea ce priveşte beţivii, Iaşiul e mai mare ca România sau invers.

 Şi, dacă am ajuns aici, iată alte cîteva chestii cu care românii au reuşit să intre în Guinness Book.  Doar cele mai penibile, promit:

Cea mai mare horă din lume (13.828 de persoane): oraşul Slatina. Nu, n-o dau pe aia cu “a avut loc în cea mai mare sală de mese şi au cîntat cei mai mulţi manelişti din lume”. Voiam doar să semnalez că acum m-am prins eu de ce domnului Bercea (originar din Slatina) i se spune “Mondialu”.

Evident, urmează recordurile cu mîncare, dintre care aş aminti: cea mai mare omletă ţărănească (30.000 de ouă), cea mai mare pască (170 de kilograme), cel mai mare bulz (189 de metri). Eu aş fi măsurat mai degrabă cozile de amărăşteni care s-au format ulterior, cînd s-a mîncat recordul, cu siguranţă unele dintre cele mai mari, mai înfometate şi mai nerăbdătoare din lume. CITEȘTE AICI CONTINUAREA.

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here