Deputații din Comisia juridica au avizat pozitiv, duminică seara, toate cele cinci cereri, venite din partea DNA, care o vizează pe Elena Udrea, respectiv trei de încuviințare a arestării preventive și două de începere a urmării penale, informează Ziare.com.
Primul vot a fost cel pentru începerea urmăririi penale a Elenei Udrea, în dosarul „Gala Bute”. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă, potrivit B1 TV.
A urmat votul pentru încuviințarea arestării preventive, în același dosar: 17 deputați juriști au votat, trei s-au declarat împotrivă și s-au înregistrat trei abțineri.
Deputații juriști au dat un aviz pozitiv și pentru urmărirea penală a Elenei Udrea și în dosarul Microsoft. Astfel, 21 de parlamentari au votat în favoare și unul s-a abținut.
De asemenea, 16 voturi au dat deputații juriști și pentru încuviințarea arestării preventive a Elenei Udrea, în dosarul Microsoft.
În ceea ce privește ultima cerere de înlocuire a controlului judiciar cu arestul preventiv, în dosarul Microsoft, 18 deputați juriști au votat pentru un aviz pozitiv.
Rapoartele sunt consultative, iar o decizie pentru cele două cereri de încuviințare a urmării penale și trei pentru încuviințarea arestării preventive urmează a fi luate luni, în plenul Parlamentului.
Ședința comisiei s-a desfășurat cu ușile închise, iar la dezbateri a participat și Elena Udrea, însoțită de trei avocați.
Dosarele Elenei Udrea
În dosarul „Gala Bute”, avizul a fost cerut după ce procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele Elenei Udrea și pentru luare de mită. DNA a solicitat atât avizarea urmăririi penale pentru noua faptă, cât și încuviințarea arestării preventive.
În aceeași cauză, DNA ceruse, luni, aviz de la Camera Deputaților pentru urmărirea penală a Elenei Udrea, pentru infracțiunile de abuz în serviciu, cu obținerea pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite. Comisia juridică a avizat favorabil, miercuri, solicitarea DNA.
În dosarul Microsoft, DNA a cerut, marți, aviz pentru urmărirea penală a Elenei Udrea, pentru trei fapte de trafic de influență – două în legatură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft, din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea, respectiv legate de derularea contractului e-Romania -, spălare de bani și fals în declarațiile de avere, precum și încuviințarea reținerii și arestării deputatului PMP pentru aceste infracțiuni.
De asemenea, în dosarul Microsoft, procurorii au solicitat aviz pentru iînlocuirea măsurii controlului judiciar, luată în cazul Elenei Udrea, în 29 ianuarie, cu arestarea preventivă, pentru faptele de spălare de bani și fals în declarații de avere, pentru care este deja urmărită penal. Anchetatorii susțin că Udrea a încălcat condițiile controlului judiciar, când a făcut afirmații publice cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse, motiv pentru care se impune arestarea ei.
loading…