Corneliu Vadim Tudor revine la șefia PRM

Home > Corneliu Vadim Tudor revine la șefia PRM

Corneliu Vadim Tudor este din nou şef la PRM, prin decizia Tribunalului Bucureşti. Decizia nu e definitivă.

 

Corneliu Vadim Tudor a fost repus în funcţia de preşedinte al Partidului România Mare, printr-o decizie de joi a Tribunalul Bucureşti care nu este însă definitivă, după ce în 27 iulie, la un congres organizat în Alba Iulia, s-a decis excluderea sa din formaţiunea politică.

Decizia luată de judecătorii Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu apel.

La dezbaterile din acest dosar, Vadim Tudor a susţinut că a fost exclus în mod ilegal din partidul pe care l-a înfiinţat.

“Aceştia sunt nişte oameni care vor să fure creaţia mea, opera mea. I-am dus de patru ori în Parlamentul României şi de patru ori în Parlamentul European. I-am făcut deputaţi, senatori şi primari şi acum, când nu mai am ce să le ofer, s-au coalizat împotriva mea”, s pus Vadim Tudor, în faţa instanţei, la termenul din 29 octombrie.

La 27 iulie, în cadrul Congresului PRM organizat la Alba Iulia, s-a hotărât excluderea din partid a lui Corneliu Vadim Tudor, prin vot deschis, înregistrându-se doar patru voturi “împotrivă” şi trei abţineri, din totatul celor aproximativ 700 de delegaţi prezenţi.

Tot atunci, Gheorghe Funar a fost ales în funcţia de preşedinte al PRM, cu 530 de voturi din cele 667 valabil exprimate.

Distribuie:

Like this:

Like Loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here