Care este primul lucru pe care îl faci după ce ai terminat dușul? Îți înfășori trupul într-un prosop uscat, pentru a te șterge. Nimic mai greșit, susțin experții în dezvoltare personală.
În secunda în care ai oprit apa la duș, primul lucru pe care îl faci este să pui mâna pe prosop și să îl arunci repede pe tine, ca nu carecumva o picătură de apă să rămână pe corp și să ajungă mai apoi pe haine. Ei bine, nu procedezi deloc bine din punctul de vedere al specialiștilor, care te sfătuiesc ca mai întâi să arunci o privire în oglindă și să te admiri așa, în toată splendoarea.
Explicația? Zăbovind puțin în oglindă ne putem obișnui cu organismul nostru, cu toate imprerfecțiunile lui, ceea ce va face să crească încrederea în noi. Astfel, vom începe să nu mai vedem atât de mult defectele, să nu ne mai negăm corpul și spunem tot mai rar: ”nu-mi place cum arăt”. Un trup arată bine gol atunci când ai încredere în tine. ”Normalizează experiența”, este de părere Amy L. Flowers, doctor și expert în ”Body image (percepția asupra corpului, n.r.). Acesta este principalul îndemn al specialiștilor, mai ales că majoritatea dintre noi avem dificultăți în a ne privi goale, în oglindă.
La rândul său, psihologul și expertul în imagine Sari Shepphird, explică de ce procedăm astfel în ceea ce ne privește. Se pare că există două motive:
-avem tendința să ne maximizăm defectele și să ne reducem la zero calitățile.
-ne comparăm cu alte persoane.
Continuarea aici:
loading…