Doi cetățeni sirieni au fost prinși de Garda de Coastă la Negru Vodă, în timp ce încercau să treacă ilegal granița României. Conform anchetatorilor, în cursul interogatoriului, unul dintre imigranți s-a prefăcut că face o criză de epilepsie, iar fraţii lui au amenințat atunci că vor arunca România în aer. La Guvern are loc, de la ora 15.00, şedinţa Comitetului de urgenţă, condusă de Gabriel Oprea.

Cei doi frați au fost prinși și reținuți în apropierea graniței româno-bulgare. Interogați de autoritățile române, migranții sirieni au recunoscut că fuseseră ajutați să ajungă în țară de alți doi frați, Ahmad Kouja Jamal și Ahmad Kouha Ahmad, oameni de afaceri din București cu drept de ședere în România. Unul dintre ei îi preluase din Bulgaria și i-a transportat, se pare, la bordul unui Volkswagen Passat, până la granița cu România, unde au fost dați în grija celuilalt frate, care îi aștepta.

Tot în timpul interogatoriului, cei doi au mimat crize de epilepsie, astfel că au fost preluați de medici și transportați la un spital. Acolo s-a dovedit, însă, că așa-zisele crize nu erau decât o prefăcătorie, potrivit reporterntv.ro .
Interogatoriul celor patru frați a fost reluat. Furios, unul dintre ei a amenințat că „vom arunca România în aer și o vom rade de pe fața Pământului, dacă vom considera necesar, pentru a ne răzbuna!”.

Amenințarea se regăsește și în actul oficial de inculpare. Surse neoficiale susțin însă că fraza nu ar reprezenta de fapt o amenințare teroristă, ci ar fi fost formulată de unul dintre cei patru în momentul în care băiețelul său, în vârstă de 6 ani, ar fi început să plângă, iar polițiștii ar fi refuzat să-l lase să aibă grijă de el, mai scrie aceeaşi publicaţie.

Judecătorii Tribunalului Constanța au decis ca cele două călăuze să fie cercetate în stare de arest preventiv, măsură valabilă până pe data de 9 septembrie. Totodată, cei doi cetățeni sirieni care au trecut ilegal granița au fost returnați autorităților bulgare.

Comitet de urgenţă la Guvern

Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă a fost convocat la Guvern, pentru joi, de către vicepremierul Gabriel Oprea, pe tema riscurilor privind creşterea fenomenului imigraţionist la frontierele României.

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, miercuri, că vicepremierul pentru securitate naţională Gabriel Oprea a convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă pentru joi, începând cu ora 15.00, la sediul Guvernului, iar şedinţa are ca temă evaluarea riscurilor şi posibilul impact de securitate ca urmare a creşterii fenomenului imigraţionist la frontierele României.

Potrivit sursei citate, vicepremierul Gabriel Oprea i-a informat miercuri şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe premierul Victor Pontadespre convocarea acestei şedinţe a Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

În Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, condus de viceprim-ministrul Gabriel Oprea, sunt reprezentate următoarele ministere şi instituţii publice centrale: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Economiei, Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază, Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria Primului-Ministru, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţii Nucleare, Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Articol redactat de Mădălina Mihăilescu

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here