Veste proastă pentru fanii dinamovişti din Bucureţi, Dinamo s-ar putea muta în Moldova. Această măsură ar putea fi luată deoarece Dinamo întâmpină mari probleme în a-şi obţine licenţa. În acest moment, casa autentică a roş-albilor, stadionul “Dinamo”, este inaccesibil, deşi echipa lui Ionuţ Negoiţă continuă să îşi desfăşoare partidele din postura de gazdă în “Groapă”.

În condiţiile în care contractul de închiriere al arenei din “Ştefan cel Mare” este semnat între Clubul Sportiv, proprietarul de drept al bazei, şi o societate a lui Nicolae Badea, echipa de fotbal îşi derulează activitatea la meciuri doar pe baza unui contract de închiriere de cîte 5 ore pentru fiecare joc. Cum în dosarul de licenţiere este nevoie de garanţia unui stadion pe care echipa în cauză îl poate folosi necondiţionat, dar şi pentru că respectiva arenă trebuie să îndeplinească unele condiţii, printre care prezenţa imperativă a unui sistem de drenaj sau a unui acoperiş pentru spectatori, conducerea lui Dinamo a trebuie să găsească soluţii.

Şefii dinamovişti au găsit o soluţie pentru a rezolva problema, însă această soluţie i-ar putea nemulţumi pe suporterii câinilor.

Iar soluţia găsită de Ionuţ Negoiţă şi apropiaţii săi se află la 350 de kilometri de stadionul “Dinamo”. Adică la Piatra Neamţ, acolo unde conducerea dinamovistă a găsit înţelegere la primarul Gheorghe Ştefan, cel care le-a dat dreptul să folosească arena Ceahlăului pentru meciurile din Liga I sau măcar în dosarul de licenţiere. Preşedinte de onoare al clubului de sub Pietricica, Ştefan a confirmat pentru  informaţia. ”Da, este adevărat, cei de la Dinamo ne-au contactat şi ne-au cerut voie să îi lăsăm să joace pe stadionul din Piatra Neamţ. Am fost de acord, nu e nicio problemă, îi aşteptăm cu braţele deschise“, a explicat oficialul Ceahlăului.

Această informaţie a fost confirmată şi de preşedintele clubului din Ştefan cel Mare, Constantin Anghelache dar acesta a precizat ca este greu să se ajungă într-o astfel de situaţie:”E adevărat că stadionul Ceahlăului este trecut în dosarul nostru de licenţiere. Noi vom juca, însă, pe stadionul pe baza unui contract de prestări de servicii”

Situaţia a fost comentată şi de comandantul CS Dinamo, Elisabeta Lipă:” Nu ştiam de povestea cu Piatra Neamţ, dar clubul de fotbal Dinamo poate să joace liniştit pe stadionul din <Ştefan cel Mare> pe baza acelor contracte de prestări de servicii. Nu este nimic în neregulă. Eu nu vreau să dau afară echipa Dinamo din Parcul Sportiv. Restul problemelor nu mă interesează pe mine.”

Marius Ghencea

Distribuie:1010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here