Am vrut de mult să-ţi scriu, dar ultimele şapte luni chiar am fost ocupată. Scrisoarea mea va fi directă şi deschisă. Aş fi vrut-o închisă, drept să-ţi spun, dar ar fi fost monolog şi păcat de prietenii mei (de ”feisbuc”), care-şi doresc să-mi mai citească gândurile.
Mie îmi miroşi a lipsă de evoluţie, a absenţa experienţei de viaţă, a minte îngustă. Într-un cuvânt, aş spune că-mi miroşi a comunism. Şi după atâţia ani de când îmi duc acest statut ca pe-o cruce, nu ţi-o spun cu nervi şi reproş, precum ai merita, ci, acum, ţi-o adresez cu înţelepciune şi răbdare, adunate odată cu trecerea anilor şi de pe la Femeile din aceeaşi situaţie ca a mea. Divorţate, da, căci se-ntâmplă… şi crede-ne pe cuvânt că nu ne-o dorim, mai ales atunci când mai avem şi un înger de copilaş cu acela, pe care cândva, îl vedeam cel mai frumos, bun, deştept, bla bla bla, bărbat din zilele noastre. De atunci.
Ce vreau să ştii tu, ”dragă” mentalitate românească, este că, pe lângă faptul că nu mi-am dorit să mă aleg cu statutul de ”mamă-singură”, pentru că nu mă aflu printre nu fericitele, ci măcar liniştitele care împart totul la doi (totul ce ţine de copil, bineînţeles), eu şi încă alte vreo câteva zeci de mii, ne-am tot strofocat şi am plâns, şi ne-am chinuit, şi ne-am ascuns lacrimile, scrâşnind din dinţi, de-a lungul anilor, să-ţi dovedim ţie, nenorocito, că ne judeci atât de aspru cum nu judeci criminalii ori pedofilii sau hoţii. CITESTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI.
loading…
Abonare
Distribuie:0000
