Facebook a devenit un indicator al migraţiei globale, datele furnizate de persoanele care au cont pe această reţea de socializare arătând că Lagos, Istanbul şi Londra se află printre oraşele preferate de utilizatorii Facebook pentru schimbarea domiciliului.

Experţii care cercetează datele oferite de reţeaua Facebook, care are peste un miliard de utilizatori, au comparat recent adresele de domiciliu ale utilizatorilor cu reşedinţele lor actuale, dezvăluind cele zece oraşe care prezintă fenomenul de “migraţii coordonate”, informează dailymail.co.uk.

Destinaţiile principale au fost descoperite, la nivel global, în ţări aflate în curs de urbanizare rapidă. În aceste regiuni, cel puţin 20% din populaţia unui oraş s-a mutat în alt oraş.

Astfel, pe primul loc se situează Lagos – cel mai mare oraş al Nigeriei -, unde rata migraţiei a crescut cu 18,6% între 2000 şi 2012, cea mai mare parte a populaţiei provenind însă din regiunile rurale ale ţării.

Al doilea oraş în ordinea preferinţelor pentru schimbarea domiciliului este Istanbul, o mare parte a imigranţilor sosind aici din alte regiuni ale Turciei, iar ceilalţi fiind originari din Europa de Est.

Pe locul al zecelea în topul regiunilor preferate pentru migraţie se află Londra, cu o creştere de 1,4% în zece ani. Aproximativ 94% din aceşti imigranţi au venit însă la Londra din alte localităţi din Marea Britanie.

În schimb, în Statele Unite ale Americii, migraţiile coordonate tind să provină din alte ţări, cum ar fi din Cuba spre Miami şi din Mexic spre oraşe precum Chicago, Houston, Dallas şi Los Angeles.

“Credem că aceste migraţii au motive culturale şi politice, înaintea celor economice. De exemplu, am observat un fenomen de migraţie din Bulgaria (cu o minoritate turcă importantă) şi din Bosnia, cu o populaţie majoritar musulmană”, au declarat reprezentanţii Facebook.

Datele oferite de Facebook exclud, cu toate acestea, China, unde reţeaua de socializare este interzisă – cu excepţia unei zone restrânse din jurul oraşului Shanghai -, deşi această ţară a cunoscut cel mai mare proces de migraţie din istorie.

Sursa

Abonare
Distribuie:2010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here