Contactaţi de reporterii ziarului Libertatea, doi bioenergoterapeuţi au încercat, separat, să intre mental în legătură cu ceea ce ei numesc corpul astral al lui Gabriel Cotabiţă, spiritul lui.

  • Gabriel Cotabiță este în comă deja de 12 zile

Aflat în comă de mai bine de zece zile, incapabil să comunice cu exteriorul, Gabriel Cotabiţă a fost contactat la nivel spiritual printr-o metodă paranormală, pe cât de contestată de unii, pe atât de folosită de alţii. Doi bioenergoterapeuţi l-au căutat în planul astral cu puterea minţii. După “întâlnirea” cu artistul menţinut în viaţă doar de aparate, Nicoleta M. susţine că acesta nu vrea să se mai întoarcă la viaţa pământeană. “Este un spirit puternic, evoluat, cu multe reîncarnări şi care şi-a încheiat misiunea pe pământ. A avut pe parcursul vieţii vise premonitorii şi experienţe extrasenzoriale. Când am încercat să mă conectez la corpul lui energetic, am simţit imediat dorinţa lui de a pleca din această lume. Cotabiţă şi-a încheiat misiunea aici şi nu mai vrea să se întoarcă. La nivel energetic, el şi-a pregătit plecarea de ceva vreme. Am simţit un spirit împăcat cu ceea ce a făcut aici”, susţine bioenergoterapeuta.

Îi trebuie motive foarte puternice ca să revină

Mai mult, aceasta ar fi recepţionat un mesaj venit din partea lui Cotabiţă. Unul devastator pentru apropiaţi. “Mi-a transmis: «De ce mă ţineţi aici? Nu înţelegeţi că eu am plecat deja şi nu mai vreau să mă întorc?». Este un mesaj clar şi fără tăgadă. Este o diferenţă mare vibraţională între corpul său astral şi lumea din jurul lui”, susţine Nicoleta M. La aceeaşi concluzie a ajuns şi un alt specialist, Veaceslav C, un bioenergoterapeut din Chişinău, care a acceptat şi el să intre în legătură astrală cu Gabriel Cotabiţă. “S-a produs deja separarea dintre corpul astral şi corpul fizic. Trebuie să aibă motive foarte puternice ca să-şi dorească să mai revină în corpul său fizic. Poate să revină, dar nu mi se pare că şi-ar dori acest fapt”, a spus, pentru Libertatea, Veaceslav C.

Abonare
Distribuie:0050

7 COMMENTS

  1. Astea sunt niste aberații. Nu pot sa cred ca cineva chiar ar crede aceste baliverne. Nebun sa fii sa crezi asa ceva. Well-loved. Like or Dislike: 9  1

  2. Partea cu reîncărcarea este stupidă din punct de vedere spiritual religios ( oricare religie creștină). Iar partea cealaltă legata de materie -energie este plauzibila. Oamenii care sunt în coma aud ce este în jurul lor, dar nu pot reacționa din cauza creierului deconectat de partea motorie intrat în defensiva la factorul declanșator! Doriți cumva eutanasierea d-lui Coabita pe baza unor criterii bioenergetice??? Sunt cazuri și cazuri în care pacientul își revine din coma chiar și după o perioada lunga de timp! Mai bine ne-am ruga pentru sufletul dansului! Well-loved. Like or Dislike: 9  2

  3. De ce oameni buni nu credeti ,este perfect adevarat ce afirma parapsihologii nu sant aberatii Like or Dislike: 2  3

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here