Viața lui Mihai Neșu s-a schimbat foarte mult în urma accidentului din 10 mai 2011. Atunci, fundașul a suferit o fractură de vertebră, în urma căreia fostul fundaş al Stelei nu a mai putut păşi niciodată pe propriile picioare, în ciuda nenumăratelor şedinţe de terapie care ar fi trebuit să îl ajute pe “Bichon” să îşi revină. 

Acel eveniment l-a marcat pe viață, atât fizic dar și emoțional, căci de atunci foarte multă lume s-a apropiat de fostul fundaș al naționalei.  Însă puţini au fost cei care l-au susţinut pe Neşu aşa cum a făcut-o Dries Mertens, fostul său coleg, alături de care a jucat timp de doi ani la Utrecht, între 2009 şi 2011.

 

 “Mihai este foarte puternic. Eu nu cred că aş fi fost la fel dacă păţeam ce-a păţit el”, spunea atunci Mertens, care s-a transferat la PSV Eindhoven în 2011. 

După transferul la PSV, Mertens a început să marcheze cu regularitate iar golurile marcate i-au fost dedicate lui Neșu. Belgianul purta pe sub tricoul de joc un tricou pe care scria “Mihai Neșu 3″.

Mertens a spus și de ce a ales să-i dedice golurile lui Neșu. “În urmă cu şase săptămâni, am ieşit cu Mihai la restaurant, am marcat de fiecare dată. I-am promis că îi voi dedica toate golurile, dacă voi continua aşa”.

Ce-i drept  de când a ajuns la Napoli, belgianul nu a mai marcat cu aceeași regularitate ca în Olanda.

Ieri, acesta a reușit să aducă victoria echipei sale naționale în fața Algeriei după ce a marcat golul de 2-1.  A fost un gol pentru toţi suporterii “dracilor” belgieni. Dar şi pentru Mihai Neşu, un prieten pe care Mertens nu-l uită nicio clipă.

Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here