Simona Halep s-a retras din turneul de la Brisbane, acuzând dureri la tendonul lui Ahile, însă această veste a provocat o reacţie neaşteptată din partea Sarei Errani. Italianca a postat pe twitter un mesaj cu trimitere evidentă către campioana noastră. Totuşi, există şi varianta ca mesajul să fi fost îndreptat împotriva Mariei Sharapova.
Calificată direct în turul doi la Brisbane, unde urma să dea piept cu Azarenka, Halep a fost nevoită să declare forfait astăzi, din cauza unei accidentări. La scurt timp după ce a făcut acest anunţ, italianca Sara Errani a postat pe o reţea de socializare un mesaj cu trimitere evidentă. „Câte tablouri are de gând să mai strice? #casăştiu„, a scris sportiva situată acum pe locul 20 în clasamentul WTA.
Quanti altri tabelloni ha intenzione di sballare?? #tantopersapere
— Sara Errani (@SaraErrani) January 5, 2016
Reacţia sportivei de 28 de ani este una neaşteptată, în condiţiile în care, în trecut, nu au existat dispute publice între cele două jucătoare. Probabil italianca era încă dezamăgită de înfrângerea categorică ,suferită în primul tur, scor 1-6, 2-6, în faţa elveţiencei Bencic, informeaza DigiSport.Ro.
3-1 este scorul întâlnirilor directe dintre Halep şi Errani, în favoarea campioanei noastre. Singura victorie a italiencei a avut loc în 2013, anul în care Simona a „explodat”.
La 10 turnee a abandonat Halep în ultimii doi ani: Doha 2013, Dubai 2013, Bastad 2013, Dubai 2014, Roma 2014, Hertogenbosch 2014, Beijing 2014, Toronto 2015, Beijing 2015 şi Brisbane 2016
Unii cred că s-a referit la Şarapova
O parte a presei italiene susţine însă că ţinta criticilor Sarei Errani cu privire la retragerea din cadrul turneului de la Brisbane a fost Maria Sharapova, nu Simona Halep. „Masha”, mai întâi, şi Simona şi-au anunţat, marţi, retragerea înainte de a intra pe teren la Brisbane.
„Errani o înţeapă pe Halep„, a interpretat La Repubblica, iar site-ul sportevai.it a notat că italianca s-a referit la Halep, la fel ca şi tennisworlditalia.com.
„Errani, o polemică dură cu Şarapova„, a scris în schimb sportal.it.
Cert este că şi Sharapova are un istoric al retragerilor din cadrul unor turnee înaintea competiţiilor majore. Nemulţumirea italiencei vine dintr-un motiv simplu: dacă sportivele de top nu şi-ar fi anunţat prezenţa la un turneu unde ulterior şi-au dat seama că nu pot participa, ea ar fi beneficiat de un alt statut ca şi cap de serie, cu un parcurs mai uşor.
Halep va debuta în 2016 în direct la Digi Sport. Simona va fi prezentă la turneul de la Sydney, care se va desfăşura în perioada 10-15 ianuarie şi la care mai sunt înscrise Agnieszka Radwanska, Petra Kvitova, Angelique Kerber, Timea Bacsinszky, Belinda Bencic sau Carla Suarez Navarro.
loading…