Separatiștii proruși din estul Ucrainei vor să refacă „Novorossia” istorică, cea care cuprinde tot sud-estul Ucrainei, dar și Republica Moldova, și să ajungă la granița cu România, scrie RTV.NET.
Cel puțin așa reiese din declarațiile unuia dintre liderii separatiștilor, Pavel Gubarev, care a declarat într-un interviu pentru BBC că scopul lor este să refacă vechea „Novorossia” și să ajungă la granița cu România.
„Bineînțeles că mă voi bucura să nu mai aud explozii în regiune, dar voi fi cu adevarat mulțumit doar atunci când armata noastră va ajunge până la granița cu România”, a declarat Pavel Gubarev pentru BBC, chiar în prima zi de la intrarea în vigoare a armistițiului între Kiev și separatiștii proruși.
Conceptul de „Novorossia” este unul mai vechi, utilizat în Imperiul Rus la sfârșitul Secolului XVIII, cuprinzând mai multe regiuni ale Ucrainei de astăzi și Republica Moldova.
Potrivit unor analiști de la Moscova, anume acesta este și scopul președintelui rus, Vladimir Putin, de a-și asigura controlul sud-estului Ucrainei, inclusiv al Republicii Moldova, pentru a-și întări pozițiile în bazinul Mării Negre.
Abonare
Distribuie:41000
Un scenariu posibil dar nu prea probabil in contextual actualei configuratii de forte. Sper sa nu ma insel ca nu prea am chef sa emigrez.