Laura Muntean se află pe locul doi în topul ”Cine este cea mai frumoasă fată de la Universitatea Babeș–Bolyai?”, cu 587 de voturi la momentul acesta. Este o fire deschisă, hotărâtă și serioasă, după cum ne putem da seama și din faptul că are o relație de 6 ani. Citiți în continuare interviul:
De ce ai ales Universitatea Babeș-Bolyai?
Am ales această facultate deoarece este una de prestigiu, iar specializarea Geografia Turismului îmi place foarte mult, fiind una foarte frumoasa și interesantă!
Ești pe locul doi în topul celor mai frumoase studente de la UBB, cum comentezi asta?
Sincer, am fost foarte surprinsa să aflu de la un coleg că sunt nominalizata în acest sondaj, nici măcar nu știam de existenta lui și nu mă așteptam să apar și eu, dar le mulțumesc foarte mult tuturor celor care m-au votat!
Ce carieră vrei să urmezi?
Îmi doresc foarte mult să devin stewardesă.
Cât de mult contează aspectul fizic pentru reușita în carieră?
Din punctul meu de vedere aspectul fizic nu ar trebui să conteze în carieră deoarece ceea ce contează este inteligența și important este să fii cât mai bun în ceea ce faci. Având în vedere o carieră în modelling sau ca stewardesă se pare că aspectul fizic contează în proporție foarte mare!
În ce situații te-a ajutat aspectul fizic să ieși din încurcătură? Dă-ne un exemplu.
Nu m-a ajutat niciodată aspectul fizic să scap dintr-o încurcătură și nu consider că ar trebui să o facă, pur și simplu cred că ar trebui să înveți sa te descurci indiferent de aspectul fizic!
Ai prieten?
Da, am prieten și suntem împreună de aproximativ 6 ani! Consider că am găsit persoana potrivită și este un sentiment foarte frumos să știi că ai pe cineva alături care te iubește, te protejează și te susține în orice moment!
Ați început relația când aveai 13 ani. La ce vârstă ați făcut prima dată dragoste? Dacă nu vrei să ne spui adevărul, te înțelegem.
La 17 ani.
Ce calități trebuie să aibă un bărbat, din punctul tău de vedere?
Consider că un bărbat ar trebui să fie hotărât și sigur pe el, să adopte atitudinea potrivită în orice situație s-ar afla, să fie politicos, carismatic și să îți facă plăcere să îți petreci timpul cu el, dar de asemenea să fie serios, ambițios și perseverent.
Care sunt defectele insuportabile ale unui bărbat?
După părerea mea perversitatea și modul grosolan în care abordează fetele sunt defecte insuportabile ale unui bărbat, deoarece e important să dea dovadă de o bună educație, dar de asemenea urăsc minciuna, ipocrizia și posesivitatea.
Ce crezi despre sexul la prima întâlnire?
Nu sunt adepta sexului la prima întâlnire, cred că acest lucru trebuie făcut la momentul potrivit și atunci când te simți sigură, dar asta depinde de personalitatea și caracterul fiecărei persoane.
Care este concurenta ta favorită din sondaj?
Nu am o concurentă preferată în acest sondaj, consider că toate sunt frumoase.
Mădălina Mihăilescu
Distribuie:11010