Când patronul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă a declarat că va băga clubul în insolvenţă, toată lumea a fost sceptică şi mai toţi vedeau că Dinamo va ajunge ca Rapid, un club pe cale de dispariţie.
Din fericire pentru toată suflarea dinamovistă, patronul clubului este încă dispus să investească şi insolvenţa îl va ajuta foarte mult deoarece el nu va mai trebui să plătească datoriile şi dobânzile enorme făcute de fosta conducere.
Deşi acest sezon abia s-a încheiat, conducerea din Ştefan cel Mare a rezolvat cu bugetul pentru sezonul viitor, în timp ce mai toate echipele din Liga 1 au mari probleme cu banii.
Bugetul lui Dinamo pentru sezonul 2014-2015 va fi în jur de 5 milioane de euro. Dar de unde vor veni aceşti bani? Iată şi răspunsul.
Cea mai mare parte din buget, aproximativ 50% va veni din drepturile TV ale formaţiei din Ştefan cel Mare. Ocupanţi ai locului 4 în sezonul recent încheiat, “câinii” au reuşit să obţină o sumă importantă din partea LPF, poziţia din clasament asigurând aproximativ 2,5 milioane de euro.
Cealaltă jumătate de buget va veni din vânzarea jucătorilor care şi-au exprimat dorinţa de a pleca. Bălgrădean, Dragoş Grigore şi Rus ar trebui să aducă în conturile echipei aproximativ 2 milioane de euro, deşi cota lor, conform siteurilor de specialitate, este mult mai mare.
La buget vor contribui şi fanii dinamoviştilor care ar urma să aducă în următorul sezon 500.000 de euro în visteria clubului. Aceşti bani ar urma să vină din vânzarea de bilete dar şi din vânzarea de produse promoţionale cu însemnele clubului alb-roşu.
Distribuie:154000
pai si care e lovitura…asta se numeste investitie?