Un decolteu ameţitor se menţine respectând câteva reguli de aur şi aplicând săptămânal o mască pentru fermitatea sânilor, ne sfătuieşte Adina Halas, recunoscută pentru atenţia pe care o acordă întreţinerii frumuseţii corporale.
Pentru a realiza masca pentru fermitatea sânilor ai nevoie de următoarele ingrediente: un ou, o linguriţă de iaurt, o lingură de vitamina E uleioasă (aproximativ 7 capsule). Toate aceste elemente le amestecăm într-un bol. Întindem compoziţia obţinută pe sâni, apoi masăm sânii cu mişcări circulare înspre interior. Lăsăm masca să acţioneze timp de 20 de minute, după care este recomandat un duş cu apă călduţă.
Pe lângă masca prezentată mai sus, Adina Halas mai are câteva sfaturi pentru cele care doresc ca fermitatea sânilor să nu dureze cât mai mult:
1. controlează-ţi postura şi menţine mereu spatele drept;
2. alege sutienul potrivit;
3. foloseşte bustiere speciale atunci când faci sport;
4. evită dormitul pe burtă;
5. dormi cu bustieră, ami ales dacă ai sânii mari sau eşti însărcinată;
6. evită băile fierbinţi şi trece un jet de apă rece peste sâni, la sfârşitul duşului;
7. fă exerciţii cu gantere pentru piep, flotări sau înoată;
8. nu sta la soare fără cremă cu factor mare de protecţie;
9. foloseşte creme, unturi şi loţiuni cu ulei de migdale şi vitamina E.
Sursa: Unica.ro.
loading…