Nu a mai rămas mult până la finala Cupei României dintre Steaua și Astra Giurgiu și deja reprezentanții celor două cluburi au început să se atace în presă.

Deranjat de faptul că Laurențiu Reghecampf dorește doi jucători de la Astra, Ioan Niculae a lansat un atac fără precedent la adresa celor de la Steaua.

“Ce a făcut Steaua acum îmi aminteşte de ceea ce făcea Dinamo pe vremuri, înainte de Revoluţie! E josnic şi inutil. Încearcă o diversiune. Cum s-au găsit ei tocmai acum să îi dorească pe cei mai buni fotbalişti ai Astrei, cândd mai e puţin şi jucăm finala Cupei României. Probabil cei de la Steaua se aşteaptă ca Măţel şi Budescu să o lase mai moale cu ei, dar efectul va fi invers. Le garantez eu asta. Dacă îi doresc cu adevărat putem discuta abia la finalul sezonului. Aşa fac cluburile mari, care se respectă. Preţurile lui Măţel şi Budescu vor fi cele corecte. Să vedem dacă va avea Steaua bani să îi cumpere. Sumele de transfer le stabileşte piaţa, nu eu, Dinu Gheorghe sau altcineva!”,a declarat Niculae.

Dinu Gheorghe, președintele celor de la Astra a declarat că dorește 4 milioane de euro pentru Alexandru Mățel.

Steaua și Astra Giurgiu se vor întâlni pe 23 mai în finala Cupei României.

Distribuie:13000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here